(1)În timpul grevei, părțile au obligația de a continua negocierile în vederea soluționării revendicărilor care formează obiectul conflictului colectiv de muncă.
(2)În cazul în care părțile ajung la un acord, conflictul colectiv de muncă este închis și greva încetează.
(3)Pe perioada negocierilor, organizatorii grevei pot conveni cu angajatorul suspendarea temporară a grevei. Dacă negocierile eșuează, greva va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale preliminare prevăzute de lege.
(4)Exceptând situația prevăzută la alin. (3), organizatorii grevei pot amâna declanșarea grevei față de data anunțată sau să o suspende pe o anumită perioadă numai dacă se reia toată procedura de declanșare a conflictelor colective de muncă.
(5)Refuzul organizatorilor grevei de a îndeplini obligația prevăzută la alin. (1) atrage răspunderea juridică a acestora pentru pagubele cauzate unității.