Sari la conținut
denarArt. 126Legea dialogului social, forma de la 25.12.2022Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 126

Nu e în vigoare Forma de la 25.12.2022 În vigoare până la 24.05.2023 Forma în vigoare, de la 25.05.2023

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1238 din 22.12.2022.

Formele textului (2)

Conflictele colective de muncă pot fi declanșate în următoarele situații:

a)angajatorul refuză să înceapă negocierea unui contract în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat;

b)angajatorul/organizația patronală nu acceptă revendicările formulate de angajați/lucrători;

c)părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor;

d)în condițiile în care, deși a fost începută negocierea unui contract colectiv de muncă, angajatorul nu își respectă obligația prevăzută de art. 98 alin. (4);

e)angajatorul refuză să înceapă negocierea în condițiile în care părțile au prevăzut clauze ce urmează a fi renegociate periodic, conform art. 97 alin. (3), iar perioada convenită de către părți pentru renegocierea acestora a expirat ori dacă părțile nu ajung la un acord privind renegocierea clauzelor ce urmează a fi renegociate periodic;

f)în situația nefinalizării renegocierii prevăzută la art. 109 alin. (4), după epuizarea procedurilor de negociere prevăzute de prezenta lege;

g)dacă angajatorul refuză să adere la contractul/acordul colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă în condițiile art. 99 alin. (3), deși a participat la negocieri.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.