Sari la conținut
denarArt. 153Legea pensiilor publice, forma la 28.07.2025În vigoareIntră

Art. 153

În vigoare Text neschimbat din forma inițială Forma la 28.07.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1089 din 04.12.2023.

Formele textului (1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele CNPP și membrii consiliului de administrație își continuă mandatul început în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, până la împlinirea termenului pentru care au fost numiți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 118 alin. (8).

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.