(1)Asiguratul și pensionarul au dreptul la ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care, la data decesului, nu era asigurat sau pensionar al sistemului public de pensii.
(2)Se consideră membru de familie, în sensul prezentei legi:
a)soțul;
b)copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani ori, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, sau indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
c)părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
(3)În cazul acordării ajutorului de deces prevăzut la alin. (1), solicitantul trebuie să facă dovada calității de asigurat sau de pensionar la data decesului membrului de familie pentru care se solicită acest drept.
(4)Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 111 alin. (4).
(5)Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu potrivit prevederilor art. 6 alin. (1).