Sari la conținut
denarArt. 55Legea societăților, forma de la 16.07.2015În vigoareIntră

Art. 55

În vigoare Forma de la 16.07.2015 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004, nr. 955 din 28.11.2006 și actele care l-au modificat.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii.

Modificat la 01.12.2006 de Legea nr. 441/2006. Ce s-a schimbat

(2)Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.

Ce s-a schimbat la 16.07.2015

Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)În raporturile cu terții, terţii, societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc depăşesc obiectul de activitate, activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedește dovedeşte că terții cunoșteau terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia. depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoașterii.cunoaşterii.

Forma anterioară, de la 17.11.2004

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.