Sari la conținut
denarArt. 264Legea societăților, forma de la 16.07.2015În vigoareIntră

Art. 264

În vigoare Forma de la 16.07.2015 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004, nr. 365 din 30.05.2012 și actele care l-au modificat.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Numirea lichidatorilor în societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se face de adunarea generală, care hotărăşte lichidarea, dacă, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel.

(2)Adunarea generală hotărăşte cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.

(3)În cazul în care majoritatea nu a fost obţinută, numirea se face de tribunal, la cererea oricăruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociaţi, cu citarea societăţii şi a celor care au cerut-o. Hotărârea este supusă numai apelului.

Modificat la 02.06.2012 de Legea nr. 76/2012. Ce s-a schimbat

Ce s-a schimbat la 16.07.2015

Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (3)Dacă În cazul în care majoritatea nu a fost obținută, obţinută, numirea se face de tribunal, la cererea oricăruia dintre administratori administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau asociați, dintre asociaţi, cu citarea societății și societăţii şi a celor care au cerut-o. Împotriva sentinței tribunalului se poate declara Hotărârea este supusă numai recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.apelului.

Forma anterioară, de la 17.11.2004

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.