Sari la conținut
denarArt. 2518Legea societăților, forma de la 26.11.2022Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 2518

Nu e în vigoare Forma de la 26.11.2022 În vigoare până la 22.07.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 23.07.2023

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004, nr. 333 din 30.04.2008 și actele care l-au modificat.

Formele textului (3) și ce l-a modificat

(1)Unul sau mai mulți experți, persoane fizice ori juridice, acționând pe seama fiecăreia dintre societățile persoane juridice române sau societățile europene cu sediul în România, care participă la fuziune, dar independent de acestea, sunt desemnați de către registratorul de registrul comerțului pentru a examina proiectul comun de fuziune și a întocmi un raport scris către acționari/asociați.

(2)Raportul prevăzut la alin. (1) va preciza dacă rata de schimb a acțiunilor/părților sociale este corectă și rezonabilă. Raportul va indica, de asemenea, metoda sau metodele folosite pentru a determina rata de schimb propusă, va preciza dacă metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru cazul respectiv, va indica valorile obținute prin aplicarea fiecăreia dintre aceste metode și va conține opinia experților privind ponderea atribuită metodelor în cauză pentru obținerea valorii reținute în final. Raportul va descrie, de asemenea, orice dificultăți deosebite în realizarea evaluării.

(3)La cererea comună a societăților care participă la fuziune, inclusiv a celor care au naționalitatea altui stat membru, registratorul de registrul comerțului desemnează unul sau mai mulți experți acționând pentru toate societățile participante, dar independent de acestea.

(4)Fiecare dintre experții desemnați în conformitate cu prezentul articol are dreptul de a obține de la oricare dintre societățile care participă la fuziune toate informațiile și documentele relevante și de a face toate investigațiile necesare.

(5)Prin hotărâre a tuturor acționarilor/asociaților societăților participante la fuziune se poate renunța la examinarea proiectului de fuziune și la întocmirea raportului prevăzut la alin. (1).

Ce s-a schimbat la 26.11.2022

Față de forma de la 16.07.2015: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Unul sau mai mulţi experţi, mulți experți, persoane fizice ori juridice, acţionând acționând pe seama fiecăreia dintre societăţile societățile persoane juridice române sau societăţile societățile europene cu sediul în România, care participă la fuziune, dar independent de acestea, sunt desemnaţi desemnați de către judecătorul-delegat registratorul de registrul comerțului pentru a examina proiectul comun de fuziune şi și a întocmi un raport scris către acţionari/asociaţi.acționari/asociați.

alin. (3)La cererea comună a societăţilor societăților care participă la fuziune, inclusiv a celor care au naţionalitatea naționalitatea altui stat membru, judecătorul-delegat registratorul de registrul comerțului desemnează unul sau mai mulţi experţi acţionând mulți experți acționând pentru toate societăţile societățile participante, dar independent de acestea.

Forma anterioară, de la 16.07.2015

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.