Sari la conținut
denarArt. 242Legea societăților, forma de la 16.07.2015Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 242

Nu e în vigoare Forma de la 16.07.2015 În vigoare până la 06.07.2017 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 26.11.2022

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004

și încă 2 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 674 din 04.10.2010, nr. 143 din 02.03.2012 și actele care l-au modificat.

Formele textului (4) și ce l-a modificat

(21) În cazul în care deţine o pagină proprie web, societatea poate înlocui publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prevăzută la alin. (2), cu publicitatea efectuată prin intermediul propriei pagini web, pe o perioadă continuă de cel puţin o lună înaintea adunării generale extraordinare care urmează să decidă cu privire la fuziune/divizare, perioadă care se încheie nu mai devreme de finalul adunării generale respective. (22) Societatea care a optat pentru efectuarea publicităţii proiectului de fuziune potrivit alin. (21) trebuie să asigure condiţiile tehnice pentru afişarea continuă şi neîntreruptă şi cu titlu gratuit a documentelor prevăzute de lege pentru întreaga perioadă prevăzută la alin. (21). Societatea are sarcina de a dovedi continuitatea publicităţii şi de a asigura securitatea propriei pagini web şi autenticitatea documentelor afişate. (23) În cazul efectuării publicităţii în condiţiile alin. (21), oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată societatea va publica, cu titlu gratuit, pe propria sa pagină web, proiectul de fuziune sau divizare.

(1)Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanţii societăţilor participante, se depune la oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată fiecare societate, însoţit de o declaraţie a societăţii care încetează a exista în urma fuziunii sau divizării despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său, precum şi de o declaraţie privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.

Modificat la 02.03.2012 de OUG nr. 2/2012. Ce s-a schimbat

(2)Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecătorul delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţilor, integral sau în extras, potrivit dispoziţiei judecătorului delegat sau cererii părţilor, cu cel puţin 30 de zile înaintea datelor şedinţelor în care adunările generale extraordinare urmează a hotărî, în temeiul art. 113 lit. h), asupra fuziunii/divizării.

(3)Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în 3 zile de la depunerea proiectului de fuziune/divizare, un anunţ cu privire la depunerea proiectului. Condiţiile de colaborare între cele două instituţii pentru punerea în aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi stabilite prin protocol*).

Ce s-a schimbat la 16.07.2015

Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

Articolul(21) În cazul în care deţine o pagină proprie web, societatea poate înlocui publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prevăzută la alin. (2), cu publicitatea efectuată prin intermediul propriei pagini web, pe o perioadă continuă de cel puţin o lună înaintea adunării generale extraordinare care urmează să decidă cu privire la fuziune/divizare, perioadă care se încheie nu mai devreme de finalul adunării generale respective. (22) Societatea care a optat pentru efectuarea publicităţii proiectului de fuziune potrivit alin. (21) trebuie să asigure condiţiile tehnice pentru afişarea continuă şi neîntreruptă şi cu titlu gratuit a documentelor prevăzute de lege pentru întreaga perioadă prevăzută la alin. (21). Societatea are sarcina de a dovedi continuitatea publicităţii şi de a asigura securitatea propriei pagini web şi autenticitatea documentelor afişate. (23) În cazul efectuării publicităţii în condiţiile alin. (21), oficiul registrului comerţului unde este înmatriculată societatea va publica, cu titlu gratuit, pe propria sa pagină web, proiectul de fuziune sau divizare.

alin. (1)Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanții societăților reprezentanţii societăţilor participante, se depune la oficiul registrului comerțului comerţului unde este înmatriculată fiecare societate, însoțit însoţit de o declarație declaraţie a societății societăţii care încetează a exista în urma fuziunii sau divizării, divizării despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său.său, precum şi de o declaraţie privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.

alin. (3)Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în 3 zile de la depunerea proiectului de fuziune/divizare, un anunţ cu privire la depunerea proiectului. Condiţiile de colaborare între cele două instituţii pentru punerea în aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi stabilite prin protocol*).

Forma anterioară, de la 17.11.2004

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.