Articol abrogat.
Art. 149
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 955 din 28.11.2006.
Formele textului (2) și ce l-a modificat
Ce s-a schimbat la 16.07.2015
Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.
Articolul (abrogat)
alin. (1)Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune. (scos din text)
alin. (2)Aceeași obligație o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operațiune, știe că sunt interesate soția, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv. (scos din text)
alin. (3)Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicțiile stabilite la alin. (1) și (2), referitoare la participarea la deliberarea și la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie: (scos din text)
alin. (3) lit. a)oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menționate la alin. (2), de acțiuni sau obligațiuni ale societății; (scos din text)
alin. (3) lit. b)acordarea de către administrator sau de persoanele menționate la alin. (2) a unui împrumut sau constituirea unei garanții în favoarea societății. (scos din text)
alin. (4)Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) și (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate. (scos din text)
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.