Sari la conținut
denarArt. 132Legea societăților, forma de la 16.07.2015În vigoareIntră

Art. 132

În vigoare Forma de la 16.07.2015 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004

și încă 3 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 955 din 28.11.2006, nr. 446 din 29.06.2007, nr. 365 din 30.05.2012 și actele care l-au modificat.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

(2)Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

(3)Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.

(4)Membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.

(5)Cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat.

(6)Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată în justiţie de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant.

(7)Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiţie de către consiliul de supraveghere.

(8)Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi conexate.

(9)Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.

Modificat la 02.06.2012 de Legea nr. 76/2012. Ce s-a schimbat

(10)Hotărârea definitivă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării ea este opozabilă tuturor acţionarilor.

Modificat la 02.06.2012 de Legea nr. 76/2012. Ce s-a schimbat

Ce s-a schimbat la 16.07.2015

Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (4)Administratorii Membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.funcţie.

alin. (5)Cererea se va soluționa soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin administratori.consiliul de administraţie, respectiv prin directorat.

alin. (6)Dacă hotărârea este atacată de toți administratorii, toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată în justiție justiţie de către persoana desemnată de președintele instanței preşedintele instanţei dintre acționarii acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege altă persoană.numi un reprezentant.

alin. (7)Acțiunea se Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va introduce la tribunalul fi reprezentată în a cărui rază teritorială își are sediul societatea.justiţie de către consiliul de supraveghere.

alin. (9)Cererea se va judeca în camera de consiliu.consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.

alin. (10)Hotărârea irevocabilă definitivă de anulare va fi menționată menţionată în registrul comerțului și comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării, publicării ea este opozabilă tuturor acționarilor.acţionarilor.

Forma anterioară, de la 17.11.2004

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.