(1)Un proces-verbal, semnat de președinte și secretar, va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință.
(2)La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezență a acționarilor.
(3)Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.
(4)Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publică numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.
(5)Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități.