Sari la conținut
denarArt. 119Legea societăților, forma de la 17.11.2004Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 119

Nu e în vigoare Forma de la 17.11.2004 În vigoare până la 30.11.2006 Forma în vigoare, de la 01.12.2006

Forma republicată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004.

Formele textului (2)

(1)Administratorii sunt obligați să convoace de îndată adunarea generală, la cererea acționarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel și dacă cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuțiile adunării.

(2)Adunarea generală va avea lor în termen de o lună de la cerere.

(3)Dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, instanța de la sediul societății va putea autoriza, cu citarea administratorilor și în conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedură civilă, convocarea adunării generale de către persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1). Prin aceeași încheiere instanța va stabili data de referință prevăzută de art. 123 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.