Sari la conținut
denarArt. 111Legea societăților, forma de la 16.07.2015Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 111

Nu e în vigoare Forma de la 16.07.2015 În vigoare până la 06.07.2017 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 07.07.2017

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1066 din 17.11.2004

și încă 2 numere și actele care l-au modificat.

: nr. 955 din 28.11.2006, nr. 446 din 29.06.2007 și actele care l-au modificat.

Formele textului (3) și ce l-a modificat

b1) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;

(1)Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar.

(2)În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată:

a)să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;

b)să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii;

c)să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;

d)să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;

e)să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe exerciţiul financiar următor;

f)să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii.

Ce s-a schimbat la 16.07.2015

Față de forma de la 17.11.2004: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

Articolulb1) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;

alin. (1)Adunarea generală ordinară se întrunește întruneşte cel puțin puţin o dată pe an, în cel mult 4 5 luni de la încheierea exercițiului exerciţiului financiar.

alin. (2) lit. a)să discute, să aprobe sau să modifice situațiile situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari, și prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;

alin. (2) lit. b)să aleagă pe administratori și cenzori;şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii;

alin. (2) lit. c)să fixeze remunerația remuneraţia cuvenită pentru exercițiul exerciţiul în curs administratorilor și membrilor consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;

alin. (2) lit. d)să se pronunțe pronunţe asupra gestiunii administratorilor;consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;

Forma anterioară, de la 17.11.2004

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.