Sari la conținut
denarArt. 49Legea nr. 265/2022, forma de la 29.07.2022În vigoareIntră

Art. 49

În vigoare Forma de la 29.07.2022 Forma în vigoare

Forma inițială, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 750 din 26.07.2022.

Formele textului (1)

(1)Orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente.

(2)Se interzice înscrierea unei firme care conține cuvintele: „științific“, „academie“, „academic“, „universitate“, „universitar“, „școală“, „școlar“ sau derivatele acestora, precum și „notar“, „executor“, „avocat“, „consilier juridic“, „consultanță juridică“ sau cuvinte care sunt asociate unor profesii care implică exercițiul autorității publice.

(3)Nu poate fi înscrisă o firmă care conține cuvintele „național“, „român“, „institut“ sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice centrale, dacă aceasta este de natură să creeze confuzie cu denumirea unei autorități sau instituții publice centrale sau locale.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.