Sari la conținut
denarArt. 32Legea biletelor de valoare, forma la 13.07.2026În vigoareIntră

Art. 32

În vigoare Text neschimbat din forma de la 01.01.2019 Forma la 13.07.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 599 din 13.07.2018.

Formele textului (1)

(1)Valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:

a)în cazul tichetelor de masă, cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică;

b)în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflației comunicat de Institutul Național de Statistică, în funcție de evoluția tarifelor/prețurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit prezentei legi.

(2)În cazul în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare nominală indexată mai mică decât ultima valoare nominală indexată, pentru perioadele următoare, valoarea nominală a biletului de valoare rămâne nemodificată.

(3)Indexarea biletelor de valoare, potrivit alin. (1), se face prin ordin comun al ministrului finanțelor publice ^) și al ministrului de resort.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.