(1)Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a)utilizarea biletelor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege;
b)solicitarea și/sau furnizarea de numerar în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracțiuni din acestea;
c)refuzul nejustificat al operatorilor economici și unităților care acceptă bilete de valoare de furnizare a bunurilor sau serviciilor. Refuzul este justificat dacă există bănuieli întemeiate privind autenticitatea biletelor de valoare, identitatea dintre titularul biletelor de valoare și beneficiarul acestora;
d)diminuarea valorii nominale a biletelor de valoare acordate angajaților;
e)emiterea de bilete de valoare cu alte valori nominale decât cele prevăzute de prezenta lege;
f)emiterea de bilete de valoare de către alte entități decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1);
g)comercializarea biletelor de valoare contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta lege;
h)comercializarea de către unitățile prevăzute la art. 11 alin. (2) a unor produse, altele decât cele alimentare, contra tichetelor de masă.
Modificată la 18.12.2021 de OUG nr. 130/2021. Ce s-a schimbat
i)utilizarea de către salariați a unui număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile lucrate.
(2)Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a)cu 0,5 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. i);
b)cu 1,5 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c);
c)cu 3 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b);
d)cu 14 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d)-h).
(3)Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă fapta unităților emitente de a alimenta suportul electronic cu bilete de valoare, cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (6) și art. 11 alin. (2).
Modificat la 18.12.2021 de OUG nr. 130/2021. Ce s-a schimbat
(4)Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă fapta unităților emitente de a emite bilete de valoare cu nerespectarea prevederilor art. 13, 17, 20, 23 și 26.
(5)Constituie contravenție și se sancționează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanță de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanță.
(6)Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă și retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenței de turism acceptarea de către unitățile afiliate de vouchere de vacanță pentru achiziționarea de servicii care nu îndeplinesc condițiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 24 alin. (8).
(7)Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă și retragerea licenței de turism fapta agenției de turism de a emite, în calitate de unitate afiliată, pachete de servicii turistice pentru achiziționare cu vouchere de vacanță la un preț mai mare față de prețul pachetului similar de servicii achiziționat prin alte mijloace de plată.
(71)Constituie contravenție și se sancționează cu 14 puncte-amendă, nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (2).
Introdus la 18.12.2021 de OUG nr. 130/2021. Ce s-a schimbat
(8)Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.