Sari la conținut
denarArt. 9Legea nr. 129/2019, forma la 19.12.2025În vigoareIntră

Art. 9

În vigoare Text în vigoare de la 15.07.2020: alin. (3) și (4) modificate de OUG nr. 111/2020 Ce s-a schimbat Forma la 19.12.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 589 din 18.07.2019 și nr. 620 din 15.07.2020.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Prin excepție de la prevederile art. 8, entitățile raportoare pot să efectueze o tranzacție care are legătură cu tranzacția suspectă, fără raportarea prealabilă, dacă abținerea de la realizarea tranzacției este imposibilă sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte, cu menținerea obligației de a transmite un raport de tranzacții suspecte exclusiv către Oficiu de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea tranzacției, precizând și motivul pentru care nu au fost respectate dispozițiile art. 8.

(2)Entitățile raportoare vor transmite de îndată un raport de tranzacții suspecte exclusiv către Oficiu, atunci când constată că o tranzacție sau mai multe tranzacții care au fost efectuate și care au legătură cu activitatea clientului prezintă suspiciuni de spălare a banilor sau finanțare a terorismului.

(3)Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) au obligația de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

Modificat la 15.07.2020 de OUG nr. 111/2020. Ce s-a schimbat

(4)Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazurile în care persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

Modificat la 15.07.2020 de OUG nr. 111/2020. Ce s-a schimbat

(5)În cazul entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f), raportările se fac către Oficiu și se notifică structurile de conducere ale profesiilor liberale asupra transmiterii rapoartelor de tranzacții suspecte.

(6)Sunt exceptate de la obligațiile de raportare prevăzute la art. 7 alin. (1) următoarele operațiuni derulate în nume și pe cont propriu: între instituții de credit, între instituții de credit și Banca Națională a României, între instituții de credit și Trezoreria Statului, între Banca Națională a României și Trezoreria Statului, precum și operațiunile de vânzări efecte numismatice și preschimbare bancnote deteriorate sau ieșite din circulație, efectuate de Banca Națională a României.

Ce s-a schimbat la 15.07.2020

Față de forma de la 21.07.2019: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (3)Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) au obligația de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care acestea le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

alin. (4)Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazurile în care persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f) cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului.

Forma anterioară, de la 21.07.2019

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.