Art. 101
Pe lângă celelalte obligaţii prevăzute de prezentele norme metodologice, după obţinerea avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, distribuitorul autorizat trebuie:
a)să livreze numai aparate de marcat electronice fiscale conforme cu modelul avizat;
b)să emită certificate de garanţie pentru aparatele de marcat electronice fiscale distribuite;
c)să asigure suportul hard/soft necesar, în cazul în care aparatul de marcat electronic fiscal urmează să fie integrat ca parte a unui sistem de gestiune, iar prin personalul din reţeaua de service acreditată să verifice integrarea corectă a aparatului în sistem;
d)să furnizeze, la cererea organelor de control şi a comisiei, toate informaţiile privitoare la activităţile de comercializare şi service pentru aceste aparate.
Art. 102
(1)Distribuitorul autorizat are obligaţia să furnizeze o dată cu aparatul de marcat electronic fiscal şi manualul de utilizare în limba română, precum şi cartea de intervenţii prevăzute la art. 5 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
(2)Distribuitorii autorizaţi pentru distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţii de taximetrie furnizează o dată cu aparatul dotarea tehnică şi procedeul tehnic sau programul după care se realizează tarifarea şi pot fi obţinute informaţiile conţinute în memoria fiscală.
(3)Cartea de intervenţii prezentată în anexa nr. 1 se completează, în momentul vânzării aparatului de marcat electronic fiscal către utilizator, cu datele prevăzute la paginile 2-5 din aceasta.
(4)Pentru utilizatorii prevăzuţi la art. 110, cartea de intervenţii se tipăreşte de către aceştia şi se completează de către unitatea de service acreditată.
(5)Manualul de utilizare prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă şi tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor specifice aparatului de marcat electronic fiscal respectiv, stabilite de producătorul aparatului.
(6)În cazul pierderii sau deteriorării cărţii de intervenţii, utilizatorii vor informa de îndată organul fiscal în a cărui rază teritorială a fost instalat aparatul. Informarea se va face în scris prin depunerea acesteia la sediul organului fiscal, căruia i se va prezenta pentru ştampilare, conform art. 105 alin. (2), o nouă carte de intervenţii reconstituită, pe răspunderea utilizatorului şi a unităţii de service acreditate, pe baza datelor înregistrate în memoria fiscală, inclusiv în ceea ce priveşte toate evenimentele reset, şi a documentelor păstrate, potrivit legii, la sediul utilizatorului. În situaţia deteriorării cărţii de intervenţii, utilizatorii vor prezenta organului fiscal, pentru eventuale confruntări, şi cartea de intervenţii deteriorată.
(7)În cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal, utilizatorul va anunţa unitatea de service acreditată, păstrând dovada anunţării defecţiunii, iar reconstituirea cărţii de intervenţii şi prezentarea acesteia la organul fiscal se vor face în termen de 72 de ore de la anunţarea defecţiunii.
Art. 103
(1)La instalarea aparatului de marcat electronic fiscal la utilizator, tehnicianul de service notează în cartea de intervenţii datele sale de identificare, ultimul număr al raportului de închidere zilnică rezultat la sfârşitul operaţiunilor de probă şi de iniţiere a operatorului care va utiliza aparatul.
(2)Bonurile emise în timpul operaţiunilor de probă şi de iniţiere, precum şi rapoartele de închidere zilnică emise în faza de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal poartă inscripţia "probă" şi se păstrează de utilizator.
(3)Instalarea aparatului de marcat electronic fiscal se face în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială se instalează aparatul, care va verifica integritatea sigiliului fiscal şi datele înscrise în bonul fiscal.
(4)Instalarea aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităţilor cu caracter ambulant şi de taximetrie se face în prezenţa organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul fiscal utilizatorul.
Art. 104
(1)După instalarea aparatului de marcat electronic fiscal se întocmeşte "Declaraţia de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale", denumită în continuare declaraţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 10, în patru exemplare, semnată de utilizatorul aparatului de marcat electronic fiscal, de tehnicianul de service care a efectuat instalarea şi de reprezentantul organului fiscal.
(2)Originalul declaraţiei se depune de utilizatorul aparatului de marcat electronic fiscal la organul fiscal în a cărui rază este instalat aparatul, a doua zi după instalare, în vederea luării în evidenţă a acestuia, o copie rămâne la utilizator şi două copii la unitatea de service.
(3)Unitatea de service acreditată trimite o copie de pe declaraţie distribuitorului autorizat, în termenul prevăzut la alin. (2).
(4)Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (2) şi (3) se sancţionează cu amendă contravenţională, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţă.
(5)Lunar, până la data de 10 a lunii în curs, organele fiscale în a căror rază au fost instalate aparatele de marcat electronice fiscale vor transmite direcţiei generale a finanţelor publice de care aparţin situaţia privind aparatele instalate în luna precedentă.
(6)Utilizatorii care desfăşoară activităţi cu caracter ambulant depun declaraţia la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul social/domiciliul. În acelaşi mod vor proceda şi utilizatorii care desfăşoară activităţi de taximetrie, cu excepţia situaţiilor în care operatorul de transport în regim de taxi are filiale sau sucursale deschise în alte judeţe decât cel în care are sediul social, caz în care declaraţia de instalare se va depune conform alin. (2).
(7)Utilizarea în alte scopuri a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate şi declarate ca fiind utilizate în activităţi cu caracter ambulant şi de taximetrie este interzisă.
Art. 105
(1)O dată cu declaraţia prevăzută la art. 104 alin. (1), utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepţia taximetriştilor, prezintă organului fiscal cartea de intervenţii a aparatului şi registrul special.
(2)Organul fiscal înscrie în cartea de intervenţii numărul de pagini, aplicând ştampila, şi vizează registrul special pe ultima pagină.
Art. 106
(1)Unităţile care fac parte din reţeaua de service trebuie să aibă menţionată în obiectul lor de activitate activitatea de service pentru aparate de marcat electronice fiscale, cod CAEN 7250, şi să dispună de minimum 2 tehnicieni de service specializaţi în domeniu.
(2)Distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi ca, prin intermediul propriilor tehnicieni de service sau al unităţilor de service acreditate, să asigure:
a)intervenţia promptă şi gratuită, la solicitarea organelor de control;
b)instalarea aparatului nou şi repunerea în funcţiune a aparatului defect ca urmare a defectării memoriei fiscale, în termen de 72 de ore de la solicitarea utilizatorului;
c)instruirea utilizatorului, completarea cărţii de intervenţii a aparatului şi semnarea declaraţiilor de instalare;
d)efectuarea cel puţin a unei verificări anuale a aparatelor de marcat electronice fiscale şi îndeplinirea oricăror alte obligaţii ce revin unităţilor de service potrivit ordonanţei de urgenţă şi prezentelor norme metodologice.
Art. 107
(1)Operaţiile prevăzute la art. 106 alin. (2) lit. b)-d) se fac gratuit în perioada de garanţie, iar în perioada de postgaranţie contra cost, pe bază de contract încheiat de utilizator cu unitatea de service acreditată.
(2)Pentru semnarea contractului de service utilizatorii pot opta pentru oricare dintre unităţile de service incluse în reţeaua distribuitorului autorizat, cu următoarele condiţii:
a)notificarea distribuitorului autorizat asupra opţiunii;
b)unitatea de service pentru care se optează să fie acreditată să efectueze service în judeţul sau în municipiul Bucureşti, unde este instalat aparatul.
(3)Distribuitorii autorizaţi pot comercializa aparatele de marcat electronice fiscale pentru care au obţinut avizul comisiei pe tot teritoriul ţării, cu respectarea condiţiei prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. d), iar cei care dispun de tehnicieni de service proprii sunt autorizaţi să efectueze operaţiuni de service la toate aparatele livrate utilizatorilor, direct sau prin intermediul unităţilor acreditate de aceştia, indiferent de judeţele în care sunt instalate aparatele.
(4)Refuzul expres sau tacit al utilizatorului de a încheia contracte de service pentru perioada de postgaranţie echivalează cu renunţarea voluntară la utilizarea acelui aparat de marcat electronic fiscal şi adoptarea deciziei de a achiziţiona un alt tip de aparat.
(5)În cazul în care organele de specialitate prevăzute la art. 12 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă constată neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal ca urmare a defectării şi nerepunerii în funcţiune a acestuia datorită inexistenţei unui contract valabil de service pentru perioada de postgaranţie încheiat în condiţiile menţionate la alin. (2), acestea vor aplica agentului economic în cauză amenda contravenţională prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă şi vor suspenda activitatea unităţii până la achiziţionarea şi instalarea unui alt aparat.
Art. 108
(1)Personalul tehnic care asigură service pentru aparatele de marcat electronice fiscale consemnează în cartea de intervenţii din dotarea aparatului următoarele:
a)data şi ora solicitării intervenţiei din partea utilizatorului;
b)data şi ora începerii intervenţiei;
c)observaţii asupra stării sigiliului, descrierea sumară a defecţiunii constatate;
d)numărul ultimului bon fiscal şi al raportului Z înainte de începerea intervenţiei;
e)ultimul număr al raportului fiscal de închidere zilnică rezultat după efectuarea intervenţiei;
f)data şi ora finalizării intervenţiei, semnătura şi numele în clar ale tehnicianului de service;
g)eventualele resetări din timpul intervenţiei.
(2)În momentul instalării aparatului de marcat electronic fiscal tehnicianul de service consemnează în cartea de intervenţii ultimul număr al bonului fiscal şi al raportului Z, emise la finalul operaţiunilor de probă, instruirea operatorului şi integritatea sigiliului.
Art. 109
Distribuitorii autorizaţi sunt obligaţi să asigure gratuit piesele de schimb şi subansamblurile necesare efectuării de service, în perioada de garanţie, şi contra cost, în perioada de postgaranţie, pe durata normală de funcţionare a aparatului de marcat electronic fiscal, conform Legii nr. 15/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 110
Avizele privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale, eliberate distribuitorilor autorizaţi, pot constitui, la cerere, avize de utilizare pentru aparatele de acelaşi tip şi model, cu excepţia celor destinate activităţii de taximetrie, achiziţionate de agenţii economici utilizatori înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, cu următoarele condiţii:
a)aducerea de către distribuitorii autorizaţi, direct sau prin unităţile de service acreditate, a aparatelor în cauză la parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat de marcat electronic fiscal avizat, urmată de sigilarea fiscală a acestora potrivit dispoziţiilor prezentelor norme metodologice;
b)aparatele să aparţină utilizatorilor situaţi în zonele pentru care se asigură service.
Art. 111
(1)Aducerea aparatelor de marcat electronice fiscale în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat avizat este atestată prin întocmirea, în 4 exemplare, a unui proces-verbal de conformitate semnat de reprezentantul distribuitorului autorizat sau, după caz, al unităţii de service acreditate, precum şi de reprezentantul utilizatorului.
(2)Primul exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) este preluat de distribuitorul autorizat sau, după caz, de unitatea de service acreditată, exemplarul al doilea rămâne la utilizator, iar exemplarele al treilea şi al patrulea vor fi anexate de utilizator la cererea prin care solicită atribuirea numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţ/municipiul Bucureşti şi, respectiv, la declaraţia de instalare a aparatului.
(3)În cazul în care adaptarea aparatelor se face prin unităţile de service acreditate, acestea transmit distribuitorului autorizat o copie xerox a procesului-verbal de conformitate, în termen de 5 zile de la data efectuării operaţiunii.
Art. 112
Sigilarea fiscală a memoriei fiscale şi a aparatului de marcat electronic fiscal adus în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului de aparat avizat se face în prezenţa organului fiscal în a cărui rază se va instala aparatul.
Art. 113
Pentru aparatele de marcat electronice fiscale aduse în parametrii tehnici specifici tipului şi modelului avizate potrivit art. 110-112, distribuitorii autorizaţi, unităţile de service acreditate desemnate de aceştia, precum şi utilizatorii vor duce la îndeplinire toate obligaţiile ce le revin potrivit ordonanţei de urgenţă şi prezentelor norme metodologice.
Art. 114
(1)Prevederile art. 110-113 se aplică şi în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale achiziţionate de utilizatori de la distribuitorii autorizaţi, ulterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, atunci când asupra tipului respectiv de aparat s-au făcut modificări în condiţiile prevăzute la art. 99.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), în termen de maximum 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal de conformitate prevăzut la art. 111 alin. (1), se procedează la predarea memoriei fiscale şi la reinstalarea aparatului respectiv, potrivit prezentelor norme metodologice.
(3)Pentru tranzacţiile efectuate în perioada neutilizării aparatului ca urmare a aducerii acestuia în parametri conform alin. (1) şi până la reinstalarea acestuia, utilizatorii aplică prevederile art. 6 alin. (2) şi ale art. 7.
Art. 115
(1)Distribuitorii autorizaţi care încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale rămân răspunzători în continuare pentru obligaţiile ce le revin conform prevederilor ordonanţei de urgenţă şi prezentelor norme metodologice, pentru aparatele livrate.
(2)Drepturile şi obligaţiile ce revin unităţilor acreditate în baza prevederilor ordonanţei de urgenţă şi a prevederilor prezentelor norme metodologice, precum şi în baza avizelor eliberate de comisie nu pot fi cedate unor terţe persoane.
(3)În cazul dizolvării distribuitorului autorizat prin fuziune ori prin divizare, drepturile şi obligaţiile ce îi revin acestuia în baza avizelor privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale se transmit, în condiţiile legii, societăţii comerciale sau societăţilor comerciale existente ori care iau fiinţă în urma acestor operaţiuni, fără a fi necesară reavizarea potrivit prezentelor norme metodologice.
(4)Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor distribuitorului autorizat privind fuziunea sau divizarea va fi notificată comisiei în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată.
(5)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care distribuitorul autorizat cedează, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile ce-i revin în baza avizului privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale altui distribuitor autorizat, cu acordul scris al acestuia.
(6)Copia documentului încheiat în condiţiile prevăzute la alin. (5) va fi transmisă comisiei în termen de 15 zile de la data semnării acestuia de către părţi.
Art. 116
(1)Utilizatorii pot vinde aparatele de marcat electronice fiscale achiziţionate numai distribuitorilor autorizaţi sau unităţilor acreditate de aceştia, de la care au cumpărat aparatele respective.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul încetării activităţii utilizatorului în condiţiile legii.
(3)În cazul încetării activităţii prin fuziune sau divizare, vânzarea aparatelor de marcat electronice fiscale se va face înainte de transmiterea patrimoniului utilizatorului către societatea comercială sau societăţile comerciale beneficiare.
Art. 117
(1)Clienţii sunt obligaţi să solicite bonurile fiscale şi să le prezinte la cerere organelor de control.
(2)Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil, inclusiv la locul de amplasare a aparatelor, în cazul în care clienţii au acces în unitate, anunţuri de atenţionare a clienţilor cu privire la obligaţia acestora de a solicita şi de a păstra bonul fiscal pentru prezentarea acestuia la un eventual control.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul activităţilor de taximetrie.
Art. 118
Anunţurile prevăzute la art. 117 alin. (2), cu excepţia celor afişate în interiorul autovehiculelor-taxi, vor fi scrise cu litere de tipar având înălţimea minimă de 3 cm.