Sari la conținut
denarAnexa, Capitolul III. Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscaleNormele pentru OUG 28/1999, forma de la 24.04.2023În vigoareIntră

Anexa, Capitolul III. Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale

În vigoare Forma de la 24.04.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 348 din 25.04.2005

și încă 2 numere.

: nr. 907 din 20.11.2017 și nr. 344 din 24.04.2023.

Formele textului (3) și ce l-a modificat

Art. 47

(1)Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale se face cu sigiliul fiscal al distribuitorului autorizat prevăzut la art. 50 alin. (1) și (2) sau, după caz, cu sigiliul de identificare a tehnicianului de service prevăzut la art. 50 alin. (4), în condițiile prevăzute de prezentele norme metodologice.

(2)Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale constă în aplicarea sigiliului atât asupra aparatului, cât și pe memoria fiscală, după distincțiile prevăzute la alin. (3)-(6).

(3)La aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. a), b), e) și f) sigiliul se aplică pe șuruburile de prindere a părților componente ale carcasei casei de marcat electronice sau imprimantei fiscale, astfel încât să nu se permită dezasamblarea aparatului și accesul la componentele acestuia în urma sigilării.

(4)Suplimentar față de modul de sigilare prevăzut la alin. (3), la aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie sigiliul se aplică astfel încât accesul la regimul de lucru «programare» să nu mai poată fi posibil decât după distrugerea sigiliului.

(5)La aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. c), d) și g) sigiliul se aplică pe șuruburile care fixează placa fiscală de șasiul calculatorului ori al aparatului sau terminalului cu funcții de casă de marcat electronică.

Modificat la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

(51)Suplimentar față de dispozițiile alin. (5), la aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. g) sigiliul se aplică pe șuruburile de prindere a părților componente ale carcasei aparatului sau terminalului, astfel încât să nu se permită dezasamblarea aparatului și accesul la componentele acestuia în urma sigilării. De asemenea, se aplică sigiliu pe conectorul interfețelor ce fac sau pot face legătura cu unitatea de control a echipamentului nesupravegheat de tipul automatului comercial. Sigilarea conectorilor se realizează cu etichete autoadezive, rezistente la căldură și îngheț, care se autodistrug la dezlipire.

Introdus la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

(6)Memoria fiscală se sigilează, în funcție de varianta constructivă a aparatului de marcat electronic fiscal, prin:

a)aplicarea sigiliului pe șuruburile ce fixează memoria fiscală în modulul fiscal și/sau în șasiul aparatului, în cazul aparatelor cu memorii fiscale detașabile;

b)aplicarea sigiliului pe șuruburile ce fixează modulul fiscal de șasiul aparatului, în cazul aparatelor la care memoriile fiscale sunt implementate în cablajul modulului fiscal;

c)aplicarea sigiliului direct pe memoria fiscală, în cazul aparatelor la care memoria fiscală este solidară cu carcasa inferioară a aparatului.

(7)Sigiliul se aplică prin amprentare pe o pastilă de ceară ori plumb, amplasată în locurile prevăzute la alin. (3)-(6).

(8)Orice intervenție a utilizatorilor sau a altor persoane neautorizate asupra aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepția operațiunilor de înlocuire a rolelor de hârtie și/sau a ribonului, este interzisă.

(9)Unitățile de service acreditate sunt obligate ca, de îndată ce prin intermediul tehnicianului de service au constatat orice intervenție neautorizată asupra aparatului de marcat electronic fiscal, să sesizeze asupra acestui fapt în scris, prin poștă electronică, fax sau altele asemenea, organul cu competențe de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază se află unitatea utilizatorului în cauză.

(10)Conform prevederilor alin. (9) se va proceda și în cazul refuzului utilizatorului de a permite accesul tehnicianului de service în unitate pentru efectuarea reviziilor periodice asupra aparatului de marcat electronic fiscal ori de a pune la dispoziție acestuia cartea de intervenții a aparatului.

Art. 48

(1)Pe carcasa aparatului livrat utilizatorului se aplică vizibil o etichetă care indică producătorul, distribuitorul autorizat cu datele sale de contact, seria de fabricație a aparatului, precum și numărul autorizației eliberate de comisie.

(2)În interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale se aplică, astfel încât să fie vizibilă din exterior, o folie holografică autoadezivă, personalizată prin tipărirea pe suprafața acesteia, cu majuscule, a textului «FISCALIZAT» și a datelor de identificare a distribuitorului autorizat, precum și prin înscrierea manuală a simbolului caracteristic unității de service acreditate și a numărului de identificare a tehnicianului de service, într-un spațiu dedicat, asigurându-se menținerea lizibilității datelor înscrise. Folia se asigură de către distributorii autorizați și va avea o dimensiune suficientă, astfel încât textele tipărite pe suprafața acesteia să fie lizibile cu ușurință, și se aplică de către tehnicianul de service odată cu instalarea aparatului de marcat electronic fiscal.

(3)În situația în care aplicarea în interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale a foliei prevăzute la alin. (2) fie nu asigură vizibilitatea acesteia, fie nu este posibilă din punct de vedere tehnic, aceasta se aplică în exterior, cu asigurarea mijloacelor de protecție a foliei împotriva deteriorării sau distrugerii.

Art. 49

(1)Sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale și a memoriei fiscale se efectuează cu sigiliul fiscal înainte de livrarea aparatelor de către distribuitorii autorizați.

(2)În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale înstrăinate de utilizatori în condițiile prevăzute la art. 116 alin. (1), fiscalizate ca urmare a remedierii unor defecțiuni, sau transferate de la un punct de lucru la altul aparținând aceluiași utilizator, sigilarea aparatului de marcat electronic fiscal și a memoriei fiscale se face cu sigiliul fiscal sau, după caz, cu sigiliul de identificare a tehnicianului de service.

Modificat la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

(3)La sigilare se întocmește, în două exemplare, un proces-verbal care se semnează de reprezentantul distribuitorului autorizat sau, după caz, al unității de service acreditate, un exemplar fiind anexat dosarului de asistență tehnică al aparatului de marcat electronic fiscal, iar cel de-al doilea exemplar se înmânează utilizatorului, care transmite o copie organului fiscal competent.

Modificat la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

Art. 50

(1)Sigiliul fiscal are amprenta de forma unei elipse cu axele de 8 mm și 6 mm, cu inscripția literelor M și F, sub care sunt înscrise două caractere alfabetice reprezentând județul sau municipiul București în care își are sediul distribuitorul autorizat și cel mult trei caractere numerice, reprezentând numărul de ordine atribuit fiecărui sigiliu de către comisie.

(2)Sigiliul fiscal se păstrează de către distribuitorul autorizat.

(3)Înlăturarea sigiliului fiscal prevăzut la alin. (1) se efectuează de către tehnicianul distribuitorului autorizat sau al unității de service acreditate de care aparține utilizatorul aparatului, cu ocazia operațiunilor de întreținere sau de reparare ale acestuia, cu obligația ca la finalizarea operațiunilor respective acesta să aplice sigiliul de identificare prevăzut la alin. (4) și să completeze cartea de intervenții a aparatului.

(4)Sigiliul de identificare a tehnicianului de service are inscripționat un simbol caracteristic al unității de service, constând în două caractere alfabetice și trei caractere numerice, reprezentând numărul de identificare a tehnicianului de service, atribuite de către comisie. Eticheta autoadezivă prevăzută la art. 47 alin. (51) se personalizează prin tipărirea pe suprafața acesteia a datelor de identificare a distribuitorului autorizat, precum și prin înscrierea manuală a simbolului caracteristic unității de service acreditate și a numărului de identificare a tehnicianului de service, într-un spațiu dedicat, asigurându-se menținerea lizibilității datelor înscrise.

Modificat la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

(5)Distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, după caz, are obligația de a emite legitimații pentru toți salariații înregistrați la comisie ca tehnicieni de service și de a înscrie în legitimații numărul de identificare atribuit de către comisie tehnicienilor în cauză.

Art. 51

(1)Sigiliile fiscale și sigiliile de identificare a tehnicienilor de service sunt asigurate de către distribuitorii autorizați.

(2)Confecționarea sigiliilor fiscale și a sigiliilor de identificare a tehnicienilor de service se efectuează de către Regia Autonomă «Monetăria Statului», în baza înscrisului conținând comanda distribuitorilor autorizați, vizată de către direcția de specialitate cu atribuții de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, denumită în continuare direcție de specialitate.

(3)Confecționarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service sub formă de etichetă autoadezivă se realizează de către operatori economici specializați în desfășurarea acestei activități. Procedura prealabilă confecționării sigiliilor de identificare a tehnicienilor de service prevăzută la alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Direcția de specialitate ține evidența etichetelor autoadezive confecționate de distribuitorii autorizați, defalcat pe fiecare distribuitor în parte.

Introdus la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

(4)Distribuitorii autorizați au obligația de a ține o evidență cu unitățile de service acreditate cărora le-au distribuit sigiliile de identificare sub formă de etichetă autoadezivă.

Introdus la 24.04.2023 de HG nr. 355/2023. Ce s-a schimbat

Art. 52

(1)Pierderea sau furtul sigiliului fiscal, precum și a sigiliilor de identificare alocate tehnicienilor de service se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se comunică în scris comisiei, în termen de maximum 10 zile de la data producerii evenimentului. Comunicarea va fi însoțită de copia documentului care atestă publicarea.

(2)La solicitarea retragerii înregistrării unui tehnician de service, în situația în care unitatea acreditată pentru service nu solicită păstrarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service în vederea realocării acestuia, sigiliul respectiv se transmite distribuitorului autorizat în vederea scoaterii din uz. Operațiunea se notifică direcției de specialitate de către distribuitorul autorizat, în termen de 10 zile de la data efectuării acesteia.

(3)În situația în care unitatea acreditată pentru service solicită păstrarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service a cărui înregistrare a fost retrasă, acesta poate fi realocat fie către un alt tehnician pentru care se solicită înregistrarea, fie către un tehnician deja înregistrat, dar care a pierdut sigiliul de identificare inițial alocat. Operațiunea se notifică direcției de specialitate de către distribuitorul autorizat, în termen de 10 zile de la data efectuării acesteia.

Art. 53

(1)Pe lângă sigilarea fiscală efectuată în condițiile prevăzute la art. 47-49, aparatele de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie se sigilează și cu:

a)sigiliul de protecție a cablajului de conectare a aparatului;

b)sigiliul metrologic aplicat pe taximetru.

(2)Filiala județeană a Biroului Român de Metrologie Legală, prin reprezentantul său autorizat, verifică metrologic taximetrul și aplică sigiliul de protecție și sigiliul metrologic după montarea acestuia pe taxi, eliberând buletinul de verificare metrologică.

(3)Unitatea de service acreditată instalează aparatele pe taxi, introduce, testează și verifică programele de lucru necesare și are dreptul să înlăture și să aplice sigiliul de protecție cu ocazia intervențiilor asupra aparatului.

Ce s-a schimbat la 24.04.2023

Față de forma de la 20.11.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

art. 47 alin. (5)La aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. c) și c), d) și g) sigiliul se aplică pe șuruburile ce care fixează placa fiscală de șasiul calculatorului ori al aparatului sau terminalului cu funcții de casă de marcat electronică.

art. 47 alin. (51)Suplimentar față de dispozițiile alin. (5), la aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. g) sigiliul se aplică pe șuruburile de prindere a părților componente ale carcasei aparatului sau terminalului, astfel încât să nu se permită dezasamblarea aparatului și accesul la componentele acestuia în urma sigilării. De asemenea, se aplică sigiliu pe conectorul interfețelor ce fac sau pot face legătura cu unitatea de control a echipamentului nesupravegheat de tipul automatului comercial. Sigilarea conectorilor se realizează cu etichete autoadezive, rezistente la căldură și îngheț, care se autodistrug la dezlipire.

art. 48Pe carcasa aparatului livrat utilizatorului se aplică vizibil o etichetă care indică producătorul, distribuitorul autorizat cu datele sale de contact, seria de fabricație a aparatului, precum și numărul autorizației eliberate de comisie.

art. 48 alin. (1)Pe carcasa aparatului livrat utilizatorului se aplică vizibil o etichetă care indică producătorul, distribuitorul autorizat cu datele sale de contact, seria de fabricație a aparatului, precum și numărul autorizației eliberate de comisie.

art. 48 alin. (2)În interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale se aplică, astfel încât să fie vizibilă din exterior, o folie holografică autoadezivă, personalizată prin tipărirea pe suprafața acesteia, cu majuscule, a textului «FISCALIZAT» și a datelor de identificare a distribuitorului autorizat, precum și prin înscrierea manuală a simbolului caracteristic unității de service acreditate și a numărului de identificare a tehnicianului de service, într-un spațiu dedicat, asigurându-se menținerea lizibilității datelor înscrise. Folia se asigură de către distributorii autorizați și va avea o dimensiune suficientă, astfel încât textele tipărite pe suprafața acesteia să fie lizibile cu ușurință, și se aplică de către tehnicianul de service odată cu instalarea aparatului de marcat electronic fiscal.

art. 48 alin. (3)În situația în care aplicarea în interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale a foliei prevăzute la alin. (2) fie nu asigură vizibilitatea acesteia, fie nu este posibilă din punct de vedere tehnic, aceasta se aplică în exterior, cu asigurarea mijloacelor de protecție a foliei împotriva deteriorării sau distrugerii.

art. 49 alin. (2)În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale înstrăinate de utilizatori în condițiile prevăzute la art. 116 alin. (1) (1), fiscalizate ca urmare a remedierii unor defecțiuni, sau transferate de la un punct de lucru la altul aparținând aceluiași utilizator, sigilarea aparatului de marcat electronic fiscal și a memoriei fiscale se face cu sigiliul fiscal sau, după caz, cu sigiliul de identificare al a tehnicianului de service.

art. 49 alin. (3)La sigilare se întocmește, în două exemplare, un proces-verbal care se semnează de reprezentantul distribuitorului autorizat sau, după caz, al unității de service acreditate, un exemplar fiind transmis anexat dosarului de asistență tehnică al aparatului de marcat electronic fiscal, iar cel de-al doilea exemplar se înmânează utilizatorului, care transmite o copie organului fiscal competent.

art. 50 alin. (4)Sigiliul de identificare a tehnicianului de service are inscripționat un simbol caracteristic al unității de service, constând în două caractere alfabetice și trei caractere numerice, reprezentând numărul de identificare a tehnicianului de service, atribuite de către comisie.comisie. Eticheta autoadezivă prevăzută la art. 47 alin. (51) se personalizează prin tipărirea pe suprafața acesteia a datelor de identificare a distribuitorului autorizat, precum și prin înscrierea manuală a simbolului caracteristic unității de service acreditate și a numărului de identificare a tehnicianului de service, într-un spațiu dedicat, asigurându-se menținerea lizibilității datelor înscrise.

art. 51 alin. (3)Confecționarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service sub formă de etichetă autoadezivă se realizează de către operatori economici specializați în desfășurarea acestei activități. Procedura prealabilă confecționării sigiliilor de identificare a tehnicienilor de service prevăzută la alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Direcția de specialitate ține evidența etichetelor autoadezive confecționate de distribuitorii autorizați, defalcat pe fiecare distribuitor în parte.

art. 51 alin. (4)Distribuitorii autorizați au obligația de a ține o evidență cu unitățile de service acreditate cărora le-au distribuit sigiliile de identificare sub formă de etichetă autoadezivă.

art. 52Pierderea sau furtul sigiliului fiscal, precum și a sigiliilor de identificare alocate tehnicienilor de service se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se comunică în scris comisiei, în termen de maximum 10 zile de la data producerii evenimentului. Comunicarea va fi însoțită de copia documentului care atestă publicarea.

art. 52 alin. (1)Pierderea sau furtul sigiliului fiscal, precum și a sigiliilor de identificare alocate tehnicienilor de service se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se comunică în scris comisiei, în termen de maximum 10 zile de la data producerii evenimentului. Comunicarea va fi însoțită de copia documentului care atestă publicarea.

art. 52 alin. (2)La solicitarea retragerii înregistrării unui tehnician de service, în situația în care unitatea acreditată pentru service nu solicită păstrarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service în vederea realocării acestuia, sigiliul respectiv se transmite distribuitorului autorizat în vederea scoaterii din uz. Operațiunea se notifică direcției de specialitate de către distribuitorul autorizat, în termen de 10 zile de la data efectuării acesteia.

art. 52 alin. (3)În situația în care unitatea acreditată pentru service solicită păstrarea sigiliului de identificare a tehnicianului de service a cărui înregistrare a fost retrasă, acesta poate fi realocat fie către un alt tehnician pentru care se solicită înregistrarea, fie către un tehnician deja înregistrat, dar care a pierdut sigiliul de identificare inițial alocat. Operațiunea se notifică direcției de specialitate de către distribuitorul autorizat, în termen de 10 zile de la data efectuării acesteia.

Forma anterioară, de la 20.11.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.