Art. 19
Din punct de vedere constructiv, aparatele de marcat electronice fiscale sunt realizate, după caz:
a)unitar, respectiv în carcasă unică ce include componentele aparatului;
b)modular, respectiv sisteme de module funcționale, la care se asigură integritatea și continuitatea legăturii cu modulul fiscal și cu perifericele controlate de acesta.
Art. 20
Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie sunt case de marcat cu structură închisă, realizate numai în sistem unitar, care împreună cu un taximetru formează un aparat de taxat cu funcții metrologice și fiscale ce măsoară timpul, distanța parcursă și calculează automat sumele datorate de client.
Art. 21
Aparatele de marcat electronice fiscale utilizate de casele de schimb valutar sunt numai aparate de tipul celor prevăzute la art. 17 lit. c)-f), care au ca destinație exclusivă schimbul valutar.
Art. 22
Un aparat de marcat electronic fiscal supus comisiei pentru autorizare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
A.)să conțină un modul fiscal propriu cu un set minim de funcții accesibile prin comenzi de interfațare cu restul aplicației aparatului de marcat electronic fiscal, prin intermediul căruia controlează:
a)o memorie fiscală unic inscriptibilă tip (E)PROM sau tip OTP;
b)un dispozitiv de afișaj client special cu caractere de minimum 5 mm, cu numărul minim de caractere suficient pentru afișarea valorii maxime pentru totalul de bon și care asigură o bună lizibilitate pentru client în orice condiții de lumină ambiantă. Sunt exceptate aparatele de marcat electronice fiscale destinate exclusiv activităților hoteliere, precum și de alimentație publică, atunci când plata se face la masă. Dispozitivul de afișaj client la aparatele de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie este înglobat în carcasa acestor aparate și va avea caracteristicile tehnice stabilite prin normele de metrologie legală referitoare la taximetrie;
c)un dispozitiv de imprimare a bonurilor fiscale, precum și a altor documente specifice aparatelor de marcat electronice fiscale, cu minimum 18 caractere pe linie document și caractere de minimum 2,5 mm înălțime;
d)un afișaj operator. Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie, aparatele prevăzute la art. 17 lit. d), precum și cele portabile specificate la art. 18 alin. (2) sunt dotate cu un dispozitiv unic de afișaj client-operator;
e)un dispozitiv pentru accesarea funcțiilor aparatului;
f)un sistem pentru stabilirea regimului de lucru;
g)o interfață care să permită atașarea unui dispozitiv de salvare externă, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență;
h)un dispozitiv de comunicație externă care permite conectarea într-un sistem informatic, folosind un canal public de comunicație pe baza unui protocol TLS/SSL, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență;
i)un modul criptografic certificat în conformitate cu standardul FIPS 140-2 Level 2 sau minimum Common Criteria EAL3 care să folosească un certificat digital X.509.v3 cu lungimea cheii RSA de cel puțin 2048 biți, instalat inițial de către producător, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență. În înțelesul prezentelor norme metodologice, certificatul digital reprezintă o colecție de date în formă electronică ce permite aparatului de marcat electronic fiscal să se autentifice și să fie unic identificat în mediul electronic;
j)importul certificatului digital emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală în modul de lucru online, folosind protocolul de comunicații IETF CMC;
k)importul certificatului digital folosit de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
l)semnarea fișierelor generate ca urmare a funcționării aparatului de marcat electronic fiscal în modul de lucru offline, care se efectuează în conformitate cu standardul PKCS#7 folosind algoritmul de calcul stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală; Dispozitivul propriu de imprimare poate fi:
B.)să funcționeze autonom, oferind local un set minimal de funcții de casă de marcat, și să se interfațeze cu modulul fiscal pentru execuția lor;
C.)să asigure securitatea procesului de culegere de date prin efectuarea de verificări înainte de a afecta ansamblul datelor stocate;
D.)să asigure continuitatea memoriei RAM și a ceasului de timp real, astfel încât să fie permise reluarea unei operațiuni întrerupte de căderea tensiunii de alimentare și finalizarea corectă a acesteia;
E.)să controleze dispozitivul propriu de imprimare și afișajul client, exclusiv prin intermediul modulului fiscal, respectiv prin comenzile de interfațare oferite de acesta.
a)dublu, caz în care asigură tipărirea simultană a bonului fiscal, precum și a altor documente specifice aparatelor de marcat electronice fiscale atât pe rola-client, cât și pe rola-jurnal, pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență;
b)simplu, specific aparatelor de marcat electronice fiscale echipate cu jurnal electronic, caz în care asigură tipărirea rolei-jurnal pe rola-client în mod obligatoriu înaintea emiterii raportului fiscal de închidere zilnică sau în cazul epuizării capacității de stocare a jurnalului electronic, pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență, iar în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență, asigură memorarea de date tipărite pe rola-client într-o memorie electronică FLASH electroindependentă. Aparatele sau terminalele cu funcții de case de marcat electronice, aparatele de marcat electronice fiscale portabile, precum și cele destinate activităților de taximetrie, definite la art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență, pot fi dotate cu dispozitiv propriu de imprimare simplu;
F.)să înregistreze pe termen lung în memoria fiscală din modulul fiscal datele la nivelul zilei de lucru și modificarea parametrilor și a evenimentelor care au implicații în interpretarea datelor stocate, iar în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență să asigure la nivelul fiecărei zile de lucru memorarea în jurnalul electronic a operațiunilor efectuate în regimul de înregistrare a raportului fiscal de închidere zilnică și comunicarea evenimentelor;
G.)să asigure blocarea accesului neautorizat prin:
a)sigilare și prin elemente fizice de securizare a accesului la operațiuni privilegiate, accesibile doar personalului de service;
b)existența unor regimuri de lucru protejate, accesibile numai printr-un bloc de chei sau parole de minimum 4 caractere alfanumerice;
c)asigurarea continuității și integrității legăturilor implicate în fluxul de date și emiterea de documente pe dispozitivul propriu de imprimare;
d)controlul comunicației prin interfețe;
H.)să verifice:
a)conexiunile cu dispozitivul propriu de imprimare și cu afișajul client;
b)prezența și corectitudinea funcționării memoriei fiscale, iar pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență și a jurnalului electronic;
c)tensiunea de alimentare și bateria de susținere, implicate în continuitatea memoriei de date și a ceasului de timp real;
d)integritatea și coerența datelor stocate și a documentelor emise, blocând funcționarea atunci când se depistează situații anormale;
I.să asigure proceduri de recuperare în caz de anomalii de funcționare nedeterminate de defectarea aparatului;
J.)să permită:
a)funcționarea conform profilurilor stabilite de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
b)crearea de fișiere în format XML pentru informațiile prevăzute la art. 3 din anexa nr. 11 și transmiterea acestora către sistemul informatic.
Art. 23
Pe lângă condițiile prevăzute la art. 22, aparatele de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:
a)să asigure programarea datei și orei de zi și de noapte, a orei de vară și de iarnă, a datei în anii bisecți, precum și schimbarea acestora;
b)să asigure ca viteza de comutare limită să fie de 10 km/h;
c)să tipărească bonul client cu datele de pe afișajul client și să șteargă automat aceste date o dată cu trecerea din poziția PLATĂ;
d)să asigure posibilitatea de a controla suma de control a programului;
e)să între în funcțiune doar în momentul în care au fost activate de dispozitivul de comandă fixat în una dintre pozițiile de operare autorizate.
f)să asigure prin programare posibilitatea de a lucra cu două tarife, tarif de zi între orele 6,00-22,00 și tarif de noapte între orele 22,00-6,00, în transportul de persoane.
Art. 24
(1)Programul aparatelor de marcat electronice fiscale trebuie să asigure funcționarea aparatelor de marcat electronice fiscale în conformitate cu specificațiile de utilizare.
(2)Programul aparatelor de marcat electronice fiscale este compus din programul de control al aparatelor de marcat electronice fiscale, localizat în modulul fiscal, și din programul de aplicație al aparatelor de marcat electronice fiscale. Prin interacțiunea celor două programe se asigură funcționalitatea de ansamblu și protecția fluxului de date și a emiterii de documente cu caracter fiscal. Partajarea fizică și modul de comunicație dintre cele două componente depind de varianta constructivă a aparatelor de marcat electronice fiscale.
(3)Programul de aplicație al aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităților de schimb valutar trebuie să asigure baza de date necesară întocmirii și transmiterii la Banca Națională a României a raportărilor lunare în forma și în structura prevăzute de Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Modificat la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
(4)Programul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie trebuie să asigure accesul la regimul de lucru programare numai după îndepărtarea sigiliului fiscal.
Art. 25
(1)Modulul fiscal este un subansamblu hardware-software din componența aparatelor de marcat electronice fiscale cu resurse de procesare, de stocare de date, de program, de ceas de timp real și de asigurare a protecției și integrității datelor proprii, care izolează secțiunea critică din aparatul de marcat electronic fiscal, responsabilă pentru siguranța gestionării datelor și documentelor cu caracter fiscal, oferind un set limitat de comenzi de interfațare cu restul aplicației aparatului de marcat electronic fiscal.
(2)Modulul fiscal captează toate datele trimise spre dispozitivul propriu de imprimare al aparatelor de marcat electronice fiscale, gestionând independent și asigurând sinteza acestor date pe termen scurt, respectiv zilnic în totalizatoare și în contoare distincte pe categorii de operațiuni permise, și pe termen lung, respectiv pe durata de utilizare a memoriei fiscale înglobate; controlează datele afișate pentru client și asigură integritatea, protecția datelor colectate și a documentelor emise.
(21)Pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență, modulul fiscal pe lângă funcțiile prevăzute la alin. (2) controlează și corectitudinea memorării datelor în jurnalul electronic, precum și fluxul de date din dispozitivul de salvare externă și dispozitivul de comunicație externă care permite integrarea într-un sistem informatic.
Introdus la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
(3)Modulul fiscal asigură stocarea datelor și funcționarea ceasului de timp real minimum 1.440 de ore în absența tensiunii de alimentare.
Art. 26
(1)Capacitatea registrelor interne din modulul fiscal al aparatelor de marcat electronice fiscale, cu excepția celor destinate activităților de taximetrie, este de minimum: 7 cifre de introducere, 7 cifre la totalizatoarele de bon și 9 cifre la totalizatoarele zilnice, în care sunt incluse zecimale.
Modificat la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
(2)La aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie capacitatea registrelor interne din modulul fiscal este cea stabilită prin normele de metrologie legală referitoare la taximetrie.
(3)Capacitatea registrelor interne la totalizatoarele de bilanț asigură redarea bilanțului întregului conținut al memoriei fiscale în care s-a înregistrat numărul maxim de închideri zilnice permise de aparat.
(4)Pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență capacitatea dispozitivului de memorare a jurnalului electronic trebuie să fie aleasă în funcție de volumul activității, dar nu mai mică de 8 GB.
Introdus la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
Art. 27
Datele de sinteză stocate în memoria fiscală sunt inviolabile și se păstrează pe timp nelimitat. Funcționarea modulului fiscal este asigurată de programul de control al aparatului, care este localizat în memoria fixă din acest modul. Acest program asigură și funcțiile de autodiagnoză.
Art. 28
(1)Modulul fiscal poate folosi aceleași resurse hardware cu restul aplicației aparatului numai în cazul în care acesta are structură închisă.
(2)Fiecare aparat de marcat electronic fiscal are propriul său modul fiscal.
(21)Aparatele de marcat electronice fiscale destinate stațiilor de comercializare a carburanților care, în aceeași locație, pe lângă carburanți mai comercializează și alte produse pot fi dotate cu două echipamente fiscale distincte, unul pentru carburanți și unul pentru celelalte produse. Programul de aplicație trebuie să controleze și să asigure gestionarea distinctă a vânzărilor de carburanți de vânzarea celorlalte produse.
Introdus la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
(3)Modulul fiscal conține elemente de control pentru restricționarea operațiunilor permise numai personalului de service, elemente de detecție a căderii tensiunii de alimentare și pentru controlul bateriei de susținere și elemente de securizare.
Art. 29
Programul de aplicație din ansamblul aparatelor de marcat electronice fiscale, implementat sau nu pe aceeași structură hardware ca modulul fiscal, în funcție de varianta constructivă, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a)să devină activ automat după cuplarea tensiunii;
b)să permită numai setul de comenzi de tastatură și de interfață de comunicație din specificațiile de utilizare și să nu permită execuția de comenzi care necesită comunicarea cu modulul fiscal fără a coopera cu acesta;
c)să acceseze modulul fiscal prin comenzile de interfațare ale acestuia, pentru a comunica cu dispozitivul propriu de imprimare din aparat, cu afișajul și memoria fiscală, precum și cu jurnalul electronic, dispozitivul de salvare externă, dispozitivul de comunicație externă, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență.
Modificată la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
d)să acceseze modulul fiscal pentru citirea cotelor curente de taxă pe valoarea adăugată, a datei și orei locale întreținute de ceasul de timp real al acestuia, a indicatorilor de stare și, opțional, pentru citirea valorii unor totalizatoare și contoare zilnice;
e)să asigure continuitatea propriei memorii de date;
f)să gestioneze baza de date pentru articole și să asigure asocierea articol-cotă de taxă pe valoarea adăugată;
g)să asigure sinteza la nivelul zilei de lucru a datelor gestionate prin alte comenzi decât cele specifice setului minimal impus de comenzi și să permită raportarea acestora la nivel de tip de comandă;
h)să controleze comunicația cu alte periferice auxiliare și/sau cu altă rețea.
Art. 30
(1)Opțional, la aparatele de marcat electronice fiscale pot fi cuplate dispozitive ca balanțe electronice, cititoare de coduri de bare, cititoare de cărți de credit și altele asemenea.
(2)Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie pot fi dotate opțional cu o cheie cu memorie electronică utilizată pentru identificarea taximetristului, colectarea datelor și pentru programarea tarifelor. În situația funcționării taxiului cu mai mulți taximetriști alternativ, în cadrul unui program zilnic de lucru, fiecare dintre aceștia începe activitatea prin accesarea identității sale în programul aparatului de marcat electronic fiscal, prin introducerea cheii electronice prin intermediul căreia se poate executa și controlul asupra activității depuse de acesta.
Art. 31
Comunicația aparatului de marcat electronic fiscal cu perifericele specifice domeniului și cu dispozitivul de imprimare propriu, cu excepția cazului în care acesta are caracter fiscal, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a)să permită introducerea unică de articol fără a interveni asupra informațiilor legate de sistemul de taxare;
b)să nu permită tipărirea prin alte mijloace decât prin intermediul modulului fiscal a documentelor pe dispozitivul de imprimare propriu;
c)să nu permită modificarea directă, prin comenzi de interfață, a conținutului memoriei de date din modulul fiscal.
Art. 32
(1)Când casa de marcat electronică fiscală are posibilitatea de cuplare la calculator, interfața, prin setul său de comenzi, poate modifica, completa și citi baza de date internă a aparatului și poate emite documente fiscale, cu condiția îndeplinirii următoarelor cerințe:
a)să nu permită scrierea sau ștergerea memoriei operaționale a modulului fiscal;
b)să blocheze comunicația ca urmare a erorilor semnalate de modulul fiscal;
c)să permită trecerea în regim izolat în vederea anulării condițiilor de eroare și a finalizării corecte a comenzilor.
(2)Cerințele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie îndeplinite și de aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 17 lit. b) și f) care folosesc un program de aplicație extern.
Introdus la 20.11.2017 de HG nr. 804/2017. Ce s-a schimbat
Art. 33
Aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să asigure, prin comenzi de la tastatură, realizarea în mod cumulativ a minimum următoarelor funcții:
A.)în regim de programare:
a)fiscalizarea memoriei fiscale. Prin operațiunea de fiscalizare se înțelege identificarea memoriei fiscale și a utilizatorului prin datele înscrise în aceasta, respectiv seria fiscală a aparatului, antetul bonului fiscal, data și ora la care se activează memoria, precum și inițializarea dispozitivului de memorare a jurnalului electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență prin programarea parametrilor de identificare ai acestuia. Operațiunea de fiscalizare se efectuează în momentul instalării aparatului la utilizator, conform prevederilor art. 103. Prin excepție, în cazul utilizatorilor care nu dispun la punctul de lucru de niciun mijloc de conexiune la internet, operațiunea de fiscalizare se poate efectua anterior instalării, la distribuitor sau unitatea de service acreditată, în baza solicitării scrise a utilizatorului;
b)programarea antetului bonului fiscal. Antetul bonului fiscal se tipărește pe toate documentele emise cu aparatul de marcat electronic fiscal și conține cel puțin denumirea, adresa de la locul de instalare a aparatului, inclusiv județul, sau, după caz, mențiunea «activități cu caracter ambulant» ori «taxi», precum și codul de identificare fiscală al utilizatorului. În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie, precum și al celor destinate schimbului valutar, în antet se înscriu, după caz, și numărul de înmatriculare al taximetrului, numărul autorizației taxi, numărul de telefon și de fax al operatorului de transport sau al taximetristului independent și, respectiv, codul statistic atribuit caselor de schimb valutar de către Ministerul Finanțelor Publice;
c)programarea cotelor de taxă pe valoarea adăugată, respectiv a minimum 4 niveluri de cotă, cu excepția aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie, de schimb valutar, de comercializare a mărfurilor în magazinele amplasate în aeroporturile internaționale, la care se programează o singură cotă de taxă pe valoarea adăugată;
d)programarea asocierii articol - cotă de taxă pe valoarea adăugată;
e)programarea datei;
f)programarea constantei «K» a taximetrului și a seturilor de tarife de lucru, pentru aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie. Un set de tarife de lucru conține minimum tariful de pornire, tariful de distanță (lei/km) și tariful de staționare (lei/oră). Aparatele de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie lucrează cu minimum două seturi de tarife, de zi și de noapte. Setul de tarife de zi se aplică între orele 6,00-22,00, iar setul de tarife de noapte între orele 22,00 și 6,00;
g)programarea comisionului și a cursului de schimb valutar pentru vânzarea și cumpărarea de valută, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităților de schimb valutar;
h)programarea parametrilor de identificare a dispozitivului de memorare a jurnalului electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență, respectiv numărul acestuia, data și ora programării.
i)importul profilurilor de pe medii de stocare externe.
B.)în regim de înregistrare:
a)înregistrarea livrării de bunuri sau prestări de servicii, concomitent cu calculul taxei pe valoarea adăugată aferente, cu specificarea nivelului de cotă de taxă pe valoarea adăugată pentru fiecare operațiune sau a faptului că operațiunea nu este supusă taxării;
b)imprimarea bonurilor fiscale conform prevederilor ordonanței de urgență;
c)posibilitatea de corecție a erorilor numai înainte de emiterea bonului fiscal. Corectarea unei erori sau anularea unei vânzări se evidențiază pe bonul fiscal și se poate efectua numai cu condiția ca valoarea totală a acestuia să nu devină negativă. Dacă aparatul permite reduceri/majorări de sume, acestea sunt explicitate în bonul fiscal. La aparatele de marcat electronice fiscale destinate activității de taximetrie nu sunt permise reduceri/majorări de sume;
d)tipărirea mesajelor în limba română;
C.)în regim de raportare:
a)tipărirea raportului fiscal «Z» de închidere zilnică, denumit în continuare raportul Z, pe baza totalizatoarelor zilnice din memoria de date proprie, însoțit de înscrierea datelor cu caracter fiscal, care caracterizează sintetic ziua de lucru, în memoria fiscală, precum și memorarea raportului Z în jurnalul electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență ca operațiune indivizibilă, urmată de operațiunea efectivă de golire zilnică, respectiv de ștergere a totalizatoarelor și a contoarelor zilnice. În fiecare raport Z se tipărește numărul de închideri zilnice rămase până la umplerea memoriei fiscale, când numărul acestora scade sub 60, iar în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență se tipăresc și liniile libere de memorare a jurnalului electronic când numărul acestora scade sub cel puțin 0,5% din capacitatea dispozitivului de memorare a jurnalului electronic;
b)tipărirea raportului nefiscal «X», care reprezintă o vizualizare a valorilor curente cumulate în totalizatoarele zilnice, precum și a raportului nefiscal ce conține date din jurnalul electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență de la ultimul raport Z până la momentul tipăririi acestuia. În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale destinate activităților de taximetrie, raportul nefiscal «X» este raportul taximetristului, ce conține date corespunzătoare activității unui taximetrist din raportul Z, în condițiile în care în perioada de 24 de ore a unei zile au activat pe taxi și alți taximetriști;
c)tipărirea și memorarea pe un dispozitiv extern de fișiere electronice cu numele seriei fiscale și extensia «MF», pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență, de rapoarte fiscale periodice detaliate prin evidențierea fiecărei înregistrări din memoria fiscală și de rapoarte fiscale periodice sumare prin calcularea valorilor cumulate din înregistrările din memoria fiscală pentru perioada de raportare. În rapoartele fiscale periodice se menționează sub antet data, ora și minutul introducerii în exploatare, precum și perioada de raportare;
d)tipărirea de rapoarte și memorarea pe un dispozitiv extern a fișierelor electronice cu numele seriei fiscale și extensia «JE» ce vor conține date din conținutul jurnalului electronic pentru perioada de raportare ce va fi menționată sub antet pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență;
e)tipărirea de rapoarte cu inițializările dispozitivului de memorare a jurnalului electronic pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență;
f)tipărirea de rapoarte cu modificările înregistrărilor antetului bonului fiscal pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din ordonanța de urgență.