la normele metodologice
Art. IV
Dispozițiile art. III alin. (1) se aplică începând cu data de 1 august 2018.
Art. V
Până la împlinirea termenelor prevăzute la art. II alin. (3) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobată cu modificări prin Legea 267/2015, cu modificările ulterioare, fiscalizarea aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se poate face și la sediul distribuitorilor autorizați sau al unităților acreditate pentru service.
Art. VI
Hotărârea Guvernului nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 25 aprilie 2005, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Anexa nr. 1
(Anexa nr. 1 la normele metodologice)
Anexa nr. 2
[Anexa nr. 2 a) la normele metodologice] Societatea ……………….................... Sediul ……………….................................. Codul fiscal/Codul unic de înregistrare .................................................................... Locul de instalare a aparatului Adresa ………………................................. REGISTRU SPECIAL Nr. pagină ………… Nr. crt. Operațiunea efectuată/ Numărul și data facturii/ chitanței Specificație Valoarea operațiunii/facturii/chitanței Total, inclusiv T.V.A. din care: cu cota standard de T.V.A. scutit cu drept de deducere scutit fără drept de deducere valoarea altor taxe ce nu se cuprind în baza de impozitare a T.V.A. 0 1 2 3 4 5 6 7
Anexa nr. 3
[Anexa nr. 2 b) la normele metodologice] Societatea ……………........................................... Sediul ................................................................ Codul fiscal/Codul unic de înregistrare ............................................................... Locul de instalare a aparatului Adresa ..................................................... REGISTRUL SPECIAL PENTRU CASELE DE SCHIMB VALUTAR Nr. crt. Numărul și data buletinului de schimb valutar Felul operațiunii Felul valutei Suma încasată de la client Curs valutar Comision Suma predată clientului % lei 0 1 2 3 4 5 6 7 8
Anexa nr. 4
(Anexa nr. 5 la normele metodologice) MODEL - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE/ DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI REGISTRUL DE EVIDENȚĂa aparatelor de marcat electronice fiscale instalate Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: N - numărul avizului/autorizației de distribuție O - numărul de ordine D - data instalării aparatului A - adresa/locul de instalare/numărul de înmatriculare al autovehiculului taxi C - codul fiscal/codul unic de înregistrare Nr. crt. Utilizatorul Tipul aparatului Modelul aparatului Seria aparatului N O Organul fiscal competent D Observații*) Denumirea A C 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 *) Se completează în cazul anulării numărului de ordine, schimbării denumirii firmei etc. ...
Anexa nr. 5
(Anexa nr. 6 la normele metodologice) CEREREde atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală C.I.F. Denumire Adresa C.I.F. Nume/Denumire Adresa BI/CI seria ....... nr. .................. eliberat(ă) la data de …..................… de ....................... în calitate de Nr. crt. Tip Model Configurație Serie Aviz/Autorizație de distribuție Număr Data Prin prezenta solicităm atribuirea numărului de ordine din Registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru fiecare aparat achiziționat, în vederea instalării și fiscalizării acestuia. Conducătorul societății solicitante, .................................................................... (semnătura și ștampila)
I.Date de identificare a societății solicitante:
II.Date de identificare a reprezentantului legal:
III.Date referitoare la aparatele de marcat electronice fiscale achiziționate:
Anexa nr. 6
(Anexa nr. 9 la normele metodologice) Denumirea …………........................... Adresa ………………................................. Codul fiscal/Codul unic de înregistrare ..................................... AVIZ TEHNICNr. ............ din ...............privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost verificat din punct de vedere tehnic aparatul de marcat electronic fiscal tip ................., model ................, denumire comercială …..................., configurație .................., destinație .................., pentru Societatea ..................., adresa ......................., codul fiscal/codul unic de înregistrare ....................................., telefon/telex/fax ……............................ . Aparatul verificat se avizează/nu se avizează din punct de vedere tehnic, întrucât corespunde/nu corespunde condițiilor impuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de normele metodologice de aplicare a acesteia. Tipul hârtiei utilizate de aparatul de marcat electronic fiscal: ………………................ Conducătorul persoanei juridice abilitate, ................................................................... (semnătura și ștampila)
Anexa nr. 7
(Anexa nr. 10 la normele metodologice) DECLARAȚIE DE INSTALAREa aparatelor de marcat electronice fiscale Organul fiscal competent, ..................................................................... Numărul și data înregistrării declarației ............................................................... Subsemnatul, …..............................., posesor al buletinului/cărții de identitate seria ........................... nr. ……….............., eliberat(ă) de ……..…............. la data de ……............................, în calitate de ….......................... la Societatea ................................, adresa .................., codul fiscal/codul unic de înregistrare ……………........., declar că am instalat la data de ………........... la punctul de lucru din ……………........ un număr de ………………………....... aparate de marcat electronice fiscale, având următoarele elemente de identificare: tipul …………..........., modelul …………..........., denumirea comercială ………………............, configurația …………………............., seria aparatului ……………….................., nr./data avizului/autorizației privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale ………………......................, seria fiscală a aparatului ……………….................., data achiziționării aparatului ............................ . Instalarea a fost efectuată de tehnicianul ......................., având legitimația nr. .........., numărul de identificare ………............, de la unitatea acreditată pentru service ……..........., adresa …..............., codul fiscal/codul unic de înregistrare ……………..............., telefon/fax ………........................... . Societatea ..................................................................... Semnătura …………………………........... Unitatea acreditată pentru service ..................................................................... Semnătura …………………………...........
Anexa nr. 8
(Anexa nr. 11 la normele metodologice) Specificații tehnice minimale necesare transmiterii datelor către sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală
I.Conectarea la distanță
Art. 1
Conectarea la distanță între aparatele de marcat electronice fiscale și sistemul informatic se realizează prin orice tip de conexiune la internet, folosind un canal de comunicație criptat de tip https cu protocol TLS/SSL. În situația în care aparatul de marcat electronic fiscal nu are de transmis date către sistemul informatic, într-un interval de timp stabilit prin intermediul unui indicator din cadrul profilului, acesta încearcă restabilirea automată a canalului de comunicație.
Art. 2
(1)Certificatul digital instalat pe aparatul de marcat electronic fiscal asigură autentificarea acestuia, precum și criptarea și semnarea datelor.
(2)La solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să permită înlocuirea certificatului digital instalat de către producător.
Art. 3
(1)Prin conexiunea stabilită, aparatele de marcat electronice fiscale transmit, conform structurilor XML aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, următoarele:
a)datele din bonul fiscal, structurate după cum urmează:
1.valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată;
2.numărul de ordine al bonului fiscal, la nivelul zilei de lucru;
3.data, ora și minutul emiterii bonului fiscal;
4.seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal;
5.valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote ale acesteia, cu indicarea nivelului de cotă;
b)datele din raportul fiscal de închidere zilnică prevăzute la art. 64 alin. (2), (3), (4), (5), respectiv alin. (6), după caz, din normele metodologice;
c)informații referitoare la pornirea/oprirea aparatului de marcat electronic fiscal, încetarea funcționării acestuia în urma unor evenimente de tipul lipsa curentului electric sau întreruperea conexiunii la internet, precum și cu privire la repunerea în funcțiune/reconectarea aparatului;
d)mesajul de confirmare a îndeplinirii obligației prevăzute la art. 1.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), aparatele de marcat electronice fiscale utilizate în activitatea de schimb valutar de către entitățile care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României, aparatele de marcat electronice fiscale utilizate în transportul persoanelor în regim de taxi, precum și aparatele de marcat electronice fiscale destinate magazinelor situate în aeroporturile internaționale comunică datele structurate după cum urmează:
a)aparatele de marcat electronice fiscale utilizate în activitatea de schimb valutar:
1.suma și moneda încasate de la client;
2.suma și moneda plătite clientului;
3.comisionul practicat și nivelul cotei de taxă pe valoarea adăugată;
4.numărul de ordine al bonului fiscal, la nivelul zilei de lucru;
5.data, ora și minutul emiterii bonului fiscal;
6.seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal;
7.valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cotă a acesteia;
b)aparatele de marcat electronice fiscale utilizate în activitatea de transport de persoane în regim de taxi:
1.numărul de ordine al bonului fiscal, la nivelul zilei de lucru;
2.data, ora și minutul emiterii bonului fiscal;
3.seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal;
4.numărul cursei;
5.valoarea totală a serviciului;
6.valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată, cu indicarea nivelului de cotă a acesteia;
c)aparatele de marcat electronice fiscale destinate magazinelor situate în aeroporturile internaționale:
1.valoarea totală a bonului fiscal;
2.numărul de ordine al bonului fiscal, la nivelul zilei de lucru;
3.data, ora și minutul emiterii bonului fiscal;
4.seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal;
5.numărul cursei aeriene;
6.valoarea taxei pe valoarea adăugată defalcată pe cote.
(3)Prin conexiunea stabilită aparatele de marcat electronice fiscale recepționează mesajele de confirmare a transmiterii datelor prevăzute la alin. (1) și (2) și, după caz, de activare a profilurilor.
II.Funcționarea aparatelor de marcat electronice fiscale în modul de lucru online
Art. 4
Prin modul de lucru online se înțelege emiterea și tipărirea de bonuri fiscale cu aparatele de marcat electronice fiscale, după operaționalizarea sistemului informatic, dacă aparatul de marcat electronic fiscal îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a)este conectat online la sistemul informatic;
b)transmite datele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), după caz, respectiv cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c) și d) către sistemul informatic.
Art. 5
(1)Aparatele de marcat electronice fiscale transmit datele prevăzute la art. 3 alin. (1) și (2) la intervalele de timp stabilite prin intermediul unui indicator din cadrul profilului.
(2)La pornirea aparatului de marcat electronic fiscal, dacă sunt date care nu au fost transmise către sistemul informatic, aparatul încearcă stabilirea canalului de comunicație în vederea îndeplinirii acestei obligații.
III.Funcționarea aparatelor de marcat electronice fiscale în modul de lucru offline
Art. 6
(1)Prin modul de lucru offline se înțelege transmiterea datelor folosind un mediu de stocare extern, în cazul apariției uneia dintre următoarele situații:
a)conexiunea la internet este temporar indisponibilă, din orice cauză;
b)lipsa oricăror mijloace de conexiune la internet la adresa unde este instalat sau utilizat aparatul de marcat electronic fiscal;
c)datele nu au putut fi transmise pe canalul de comunicații online.
(2)În vederea transmiterii, datele sunt exportate pe un mediu de stocare extern într-un fișier semnat folosind certificatul digital al aparatului de marcat electronic fiscal. Fișierul PDF cu XML atașat obținut utilizând aplicația pusă la dispoziție pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală este transmis către sistemul informatic prin mijloace electronice de transmitere la distanță sau prin prezentare la organul fiscal competent.
Art. 7
Aparatul de marcat electronic fiscal detectează întreruperea conexiunii la internet și jurnalizează momentul producerii evenimentului, precum și momentul reluării conexiunii.
Art. 8
Pe întreaga perioadă de timp în care conexiunea la internet este întreruptă sau în lipsa oricăror mijloace de conexiune la internet, aparatul de marcat electronic fiscal lucrează independent și oferă aceleași facilități utilizatorului ca și în cazul lucrului în prezența conexiunii, dar nu mai mult decât perioada maximă admisă pentru transmiterea datelor, stabilită prin intermediul unui indicator din cadrul profilului.
Art. 9
(1)În cazul în care aparatul de marcat electronic fiscal nu a transmis datele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), după caz, respectiv cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c) și d), acesta încearcă restabilirea conexiunii la internet la intervalul de timp stabilit prin intermediul unui indicator din cadrul profilului.
(2)Activitatea aparatului de marcat electronic fiscal se blochează la depășirea perioadei maxime admise pentru transmiterea datelor, stabilită potrivit art. 8.
(3)Prin blocarea activității aparatului de marcat electronic fiscal se înțelege imposibilitatea utilizării acestuia pentru emiterea și tipărirea de bonuri fiscale.
(4)Utilizatorul este informat asupra numărului de zile rămase până la blocare prin intermediul unui mesaj tipărit în același timp cu raportul fiscal de închidere zilnică. Un mesaj similar este afișat și pe ecranul aparatului de marcat electronic fiscal, dacă acesta are în dotare un astfel de dispozitiv.
(5)Pentru deblocarea aparatului de marcat electronic fiscal, utilizatorul are obligația de a transmite datele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), după caz, respectiv cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c) și d) către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
(6)Deblocarea aparatului de marcat electronic fiscal se realizează automat, prin restabilirea conexiunii la internet sau prin transmiterea către sistemul informatic a datelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin. (2) lit. a), b) sau c), după caz, respectiv a celor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c) și d), prin mijloace electronice de transmitere la distanță sau prin prezentare la organul fiscal competent.