Sari la conținut
denarAnexa, Titlul VIII, Capitolul III. Contravenţii şi sancţiuniNormele metodologice pentru Codul fiscal, forma de la 03.02.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Anexa, Titlul VIII, Capitolul III. Contravenţii şi sancţiuni

Nu e în vigoare Forma de la 03.02.2016 În vigoare până la 20.03.2016 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 31.03.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 13.01.2016.

Formele textului (7)

Secțiunea 1. Contravenţii şi sancţiuni

171. (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte:

1)a) neînscrierea distinctă în facturi şi/sau în avize de însoţire a valorii accizelor, a menţiunii accize percepute ori a menţiunii exceptat/scutit de accize, după caz, potrivit pct. 6 alin. (13), pct. 7 alin. (2), alin. (4)-6), pct. 12 alin. (14), pct. 15 alin. (4) şi (5), pct. 16 alin. (3) şi (4), pct. 17 alin. (2), pct. 81 alin. (2), pct. 164 alin. (3);

2)b) nedepunerea la autoritatea vamală teritorială a situaţiilor lunare centralizatoare prevăzute la pct. 39 alin. (2), pct. 46 alin. (2), pct. 53 alin. (3), pct. 63, pct. 85 alin. (1), pct. 92 alin. (14), (16) şi (18), pct. 93 alin. (9) şi (11), pct. 97 alin. (1), pct. 102, pct. 110 alin. (1), pct. 139 alin. (17) ori depunerea acestora cu date incomplete.

3)(2) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni:

4)a) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute la pct. 7;

5)b) amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei alcoolice pentru alcool etilic şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute la pct. 30 alin. (14) şi (15);

6)c) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool etilic;

7)d) nerespectarea condiţiilor şi procedurilor prevăzute la pct. 78 şi 79 privind denaturarea alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice;

8)e) eliberarea în consum în vrac şi deţinerea în vrac în afara unui regim suspensiv de accize a produselor intermediare prevăzute la art. 352 din Codul fiscal şi alcoolului etilic prevăzut la art. 353 din Codul fiscal, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 397 din Codul fiscal;

9)f) nerespectarea procedurii prevăzute la pct. 38 privind sigilarea şi desigilarea instalaţiilor de fabricaţie a alcoolului şi distilatelor;

10)g) întocmirea studiilor prevăzute la pct. 2 alin. (1) lit. b) sau a referatelor prevăzute la pct. 25 alin. (1) cu date inexacte ori incorecte şi care au influenţe fiscale;

11)h) utilizarea biocombustibililor şi biocarburanţilor în amestec cu combustibili pentru încălzire sau carburanţi tradiţionali, dacă pentru produsul astfel obţinut nu se face dovada plăţii accizelor la nivelul prevăzut pentru combustibilul tradiţional.

12)(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, precum şi cu:

13)a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), c), d), e) şi h);

14)b) suspendarea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, pentru situaţiile prevăzute la lit. e) şi f).

15)(4) La propunerea organului de control, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e) şi f), autorizaţiile de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pot fi suspendate de către autoritatea care le-a emis.

Secțiunea 2. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor

172. (1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit pct. 171 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate.

1)(2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la pct. 171 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.

2)(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la pct. 171, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Secțiunea 3. Dispoziţii aplicabile

173. Contravenţiilor prevăzute la pct. 171 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Ce s-a schimbat la 03.02.2016

Față de forma de la 16.01.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

Secțiunea 1 *171. (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte:

Secțiunea 1 lit. 1)a) neînscrierea distinctă în facturi şi/sau în avize de însoţire a valorii accizelor, a menţiunii accize percepute ori a menţiunii exceptat/scutit de accize, după caz, potrivit pct. 6 alin. (13), pct. 7 alin. (2), alin. (4)-6), pct. 12 alin. (14), pct. 15 alin. (4) şi (5), pct. 16 alin. (3) şi (4), pct. 17 alin. (2), pct. 81 alin. (2), pct. 164 alin. (3);

Secțiunea 1 lit. 2)b) nedepunerea la autoritatea vamală teritorială a situaţiilor lunare centralizatoare prevăzute la pct. 39 alin. (2), pct. 46 alin. (2), pct. 53 alin. (3), pct. 63, pct. 85 alin. (1), pct. 92 alin. (14), (16) şi (18), pct. 93 alin. (9) şi (11), pct. 97 alin. (1), pct. 102, pct. 110 alin. (1), pct. 139 alin. (17) ori depunerea acestora cu date incomplete.

Secțiunea 1 lit. 3)(2) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni:

Secțiunea 1 lit. 4)a) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute la pct. 7;

Secțiunea 1 lit. 5)b) amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei alcoolice pentru alcool etilic şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute la pct. 30 alin. (14) şi (15);

Secțiunea 1 lit. 6)c) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool etilic;

Secțiunea 1 lit. 7)d) nerespectarea condiţiilor şi procedurilor prevăzute la pct. 78 şi 79 privind denaturarea alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice;

Secțiunea 1 lit. 8)e) eliberarea în consum în vrac şi deţinerea în vrac în afara unui regim suspensiv de accize a produselor intermediare prevăzute la art. 352 din Codul fiscal şi alcoolului etilic prevăzut la art. 353 din Codul fiscal, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 397 din Codul fiscal;

Secțiunea 1 lit. 9)f) nerespectarea procedurii prevăzute la pct. 38 privind sigilarea şi desigilarea instalaţiilor de fabricaţie a alcoolului şi distilatelor;

Secțiunea 1 lit. 10)g) întocmirea studiilor prevăzute la pct. 2 alin. (1) lit. b) sau a referatelor prevăzute la pct. 25 alin. (1) cu date inexacte ori incorecte şi care au influenţe fiscale;

Secțiunea 1 lit. 11)h) utilizarea biocombustibililor şi biocarburanţilor în amestec cu combustibili pentru încălzire sau carburanţi tradiţionali, dacă pentru produsul astfel obţinut nu se face dovada plăţii accizelor la nivelul prevăzut pentru combustibilul tradiţional.

Secțiunea 1 lit. 12)(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, precum şi cu:

Secțiunea 1 lit. 13)a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), c), d), e) şi h);

Secțiunea 1 lit. 14)b) suspendarea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, pentru situaţiile prevăzute la lit. e) şi f).

Secțiunea 1 lit. 15)(4) La propunerea organului de control, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e) şi f), autorizaţiile de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pot fi suspendate de către autoritatea care le-a emis.

Secțiunea 2 *172. (1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit pct. 171 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate.

Secțiunea 2 lit. 1)(2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la pct. 171 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.

Secțiunea 2 lit. 2)(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la pct. 171, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Secțiunea 3Dispoziții aplicabileDispoziţii aplicabile 173. Contravenţiilor prevăzute la pct. 171 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Secțiunea 1 pct. 171 (scos din text)

Secțiunea 1 pct. 171 alin. (1)Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte: (scos din text)

pct. 171 alin. (1) lit. a)neînscrierea distinctă în facturi și/sau în avize de însoțire a valorii accizelor, a mențiunii accize percepute ori a mențiunii exceptat/scutit de accize, după caz, potrivit pct. 6 alin. (13), pct. 7 alin. (2), alin. (4)-6), pct. 12 alin. (14), pct. 15 alin. (4) și (5), pct. 16 alin. (3) și (4), pct. 17 alin. (2), pct. 81 alin. (2), pct. 164 alin. (3); (scos din text)

pct. 171 alin. (1) lit. b)nedepunerea la autoritatea vamală teritorială a situațiilor lunare centralizatoare prevăzute la pct. 39 alin. (2), pct. 46 alin. (2), pct. 53 alin. (3), pct. 63, pct. 85 alin. (1), pct. 92 alin. (14), (16) și (18), pct. 93 alin. (9) și (11), pct. 97 alin. (1), pct. 102, pct. 110 alin. (1), pct. 139 alin. (17) ori depunerea acestora cu date incomplete. (scos din text)

Secțiunea 1 pct. 171 alin. (2)Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni: (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. a)neutilizarea documentelor fiscale prevăzute la pct. 7; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. b)amplasarea mijloacelor de măsurare a producției și a concentrației alcoolice pentru alcool etilic și distilate în alte locuri decât cele prevăzute la pct. 30 alin. (14) și (15); (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. c)fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. d)nerespectarea condițiilor și procedurilor prevăzute la pct. 78 și 79 privind denaturarea alcoolului etilic și a altor produse alcoolice; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. e)eliberarea în consum în vrac și deținerea în vrac în afara unui regim suspensiv de accize a produselor intermediare prevăzute la art. 352 din Codul fiscal și alcoolului etilic prevăzut la art. 353 din Codul fiscal, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 397 din Codul fiscal; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. f)nerespectarea procedurii prevăzute la pct. 38 privind sigilarea și desigilarea instalațiilor de fabricație a alcoolului și distilatelor; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. g)întocmirea studiilor prevăzute la pct. 2 alin. (1) lit. b) sau a referatelor prevăzute la pct. 25 alin. (1) cu date inexacte ori incorecte și care au influențe fiscale; (scos din text)

pct. 171 alin. (2) lit. h)utilizarea biocombustibililor și biocarburanților în amestec cu combustibili pentru încălzire sau carburanți tradiționali, dacă pentru produsul astfel obținut nu se face dovada plății accizelor la nivelul prevăzut pentru combustibilul tradițional. (scos din text)

Secțiunea 1 pct. 171 alin. (3)Contravențiile prevăzute la alin. (2) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, precum și cu: (scos din text)

pct. 171 alin. (3) lit. a)confiscarea produselor, iar în situația când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), c), d), e) și h); (scos din text)

pct. 171 alin. (3) lit. b)suspendarea activității de producție a produselor accizabile prin sigilarea instalației, pentru situațiile prevăzute la lit. e) și f). (scos din text)

Secțiunea 1 pct. 171 alin. (4)La propunerea organului de control, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e) și f), autorizațiile de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pot fi suspendate de către autoritatea care le-a emis. (scos din text)

Secțiunea 2 pct. 172 (scos din text)

Secțiunea 2 pct. 172 alin. (1)Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție potrivit pct. 171 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate. (scos din text)

Secțiunea 2 pct. 172 alin. (2)Sancțiunile contravenționale prevăzute la pct. 171 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică, sancțiunile se aplică reprezentanților acestora. (scos din text)

Secțiunea 2 pct. 172 alin. (3)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la pct. 171, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. (scos din text)

Secțiunea 3 pct. 173Contravențiilor prevăzute la pct. 171 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. (scos din text)

Forma anterioară, de la 16.01.2016

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.