119. (1) Conform prevederilor art. 400 alin. (1) din Codul fiscal, pentru produsele energetice returnate în antrepozitele fiscale din România în vederea reciclării, recondiţionării sau distrugerii, după caz, accizele plătite pot fi restituite la solicitarea operatorului economic.
1)(2) În cazul prevăzut la alin. (1), operatorul economic anunţă în scris autoritatea vamală teritorială despre intenţia de a returna produsele energetice în antrepozitul fiscal, cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte de efectuarea returului, menţionând cauzele, cantităţile de produse energetice care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum a acestora, valoarea accizelor plătite pentru acestea la momentul eliberării pentru consum, data şi locul/locurile de unde urmează să fie retrase produsele respective, precum şi procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor, respectiv reciclare, recondiţionare, distrugere.
2)(3) Autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care asistă la returul produselor energetice în antrepozitul fiscal şi certifică documentul de recepţie a produselor energetice returnate. În cazul distrugerii produselor energetice, autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care asistă la distrugere şi certifică documentul de distrugere.
3)(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la data certificării documentului de recepţie a produselor energetice returnate ori în cazul distrugerii, de la certificarea documentului de distrugere, autoritatea vamală teritorială întocmeşte un punct de vedere cu privire la sumele reprezentând accize care pot fi restituite în urma depunerii unei cereri de restituire pentru produsele returnate în antrepozitul fiscal. Documentul care cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale se comunică autorităţii fiscale teritoriale care are în competenţă soluţionarea cererii de restituire a accizelor.
4)(5) În aplicarea art. 400 alin. (1) din Codul fiscal, în vederea restituirii accizelor plătite la bugetul de stat, antrepozitarul autorizat depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:
5)a) copia documentului de recepţie certificat de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale;
6)b) documentul care justifică faptul că produsele respective au fost achiziţionate de la antrepozitul fiscal destinatar, în copie;
7)c) documentul care atestă plata accizelor la bugetul de stat, în copie.
8)(6) Autoritatea fiscală teritorială analizează documentaţia depusă de operatorul economic şi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire.
9)(7) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală.
120. (1) Pentru băuturile alcoolice şi produsele din tutun prelucrat retrase de pe piaţă în condiţiile prevăzute la art. 400 alin. (2) din Codul fiscal, accizele plătite pot fi restituite. Prin retragere de pe piaţă se înţelege retragerea din circuitul economic a produselor eliberate pentru consum, în vederea reciclării, recondiţionării sau distrugerii acestora.
10)(2) În cazul prevăzut la alin. (1), operatorul economic anunţă în scris autoritatea vamală teritorială despre intenţia de a retrage de pe piaţă produsele accizabile, în vederea reciclării, recondiţionării, distrugerii, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de data la care se realizează distrugerea acestora ori produsele sunt introduse în antrepozitul de producţie, în cazul reciclării sau recondiţionării. Distrugerea băuturilor alcoolice şi a produselor din tutun prelucrat retrase de pe piaţă poate fi efectuată fie în antrepozit fiscal, fie într-o altă locaţie stabilită de operatorul care retrage produsele de pe piaţă, cu condiţia respectării prevederilor legislaţiei de mediu în materie de distrugere.
11)(3) Documentul prevăzut la alin. (2) cuprinde următoarele informaţii: cauzele, cantităţile de băuturi alcoolice şi produse din tutun prelucrat care fac obiectul retragerii de pe piaţă, data eliberării pentru consum a acestora, valoarea accizelor plătite pentru acestea la momentul eliberării pentru consum, precum şi procedura care urmează a fi aplicată acestora: reciclare, recondiţionare, distrugere.
12)(4) Autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care:
13)a) în cazul reciclării sau recondiţionării ori în cazul distrugerii în antrepozit fiscal, asistă la reintroducerea băuturilor alcoolice şi produselor din tutun prelucrat în antrepozitul fiscal şi certifică documentul de recepţie a produselor accizabile returnate;
14)b) în cazul distrugerii, indiferent de locaţia în care aceasta se realizează, asistă la distrugerea băuturilor alcoolice şi produselor din tutun prelucrat şi certifică documentul de distrugere;
15)c) în cazul reciclării sau recondiţionării băuturilor alcoolice şi produselor din tutun prelucrat marcate cu timbre sau banderole, vizează procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, care cuprinde seria şi numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor dezlipite.
16)(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la data certificării documentului de distrugere sau a vizării procesului-verbal de dezlipire a marcajelor, după caz, autoritatea vamală teritorială, după analizarea concordanţei dintre documentul de recepţie menţionat la alin. (4) lit. a) şi documentele prevăzute la alin. (4) lit. b) sau c), după caz, întocmeşte un punct de vedere cu privire la sumele reprezentând accize care pot fi restituite în urma depunerii unei cereri de restituire pentru produsele retrase de pe piaţă. Documentul care cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale se comunică autorităţii fiscale teritoriale care are în competenţă soluţionarea cererii de restituire a accizelor.
17)(6) În aplicarea art. 400 alin. (2) din Codul fiscal, în vederea restituirii accizelor plătite la bugetul de stat, operatorul economic depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:
18)a) copia documentului de recepţie/a documentului de distrugere certificat de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale;
19)b) documentele care atestă provenienţa produselor, precum şi documentul care atestă plata accizelor la bugetul de stat pentru produsele respective, în copie;
20)c) procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, prevăzut la alin. (4) lit. c), în cazul produselor marcate prin banderole sau timbre şi care urmează a fi reciclate sau recondiţionate.
21)(7) Autoritatea fiscală teritorială analizează documentaţia depusă de operatorul economic şi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire.
22)(8) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală.
23)(9) O copie a procesului-verbal prevăzut la alin. (4) lit. c) însoţeşte timbrele şi banderolele care se expediază pentru distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.
121. (1) Conform art. 400 alin. (3) din Codul fiscal, pentru produsele accizabile eliberate pentru consum în România care sunt exportate, accizele plătite pot fi restituite dacă se face dovada că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene.
24)(2) Exportatorul anunţă în scris autoritatea vamală teritorială despre intenţia de a exporta produsele accizabile. În cazul produselor accizabile marcate cu timbre sau banderole, anunţul se transmite cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de data la care se realizează exportul.
25)(3) Documentul prevăzut la alin. (2) cuprinde următoarele informaţii: cantităţile de produsele accizabile care fac obiectul exportului, data eliberării pentru consum a acestora, valoarea accizelor plătite pentru acestea la momentul eliberării pentru consum.
26)(4) În cazul în care produsele accizabile sunt marcate cu timbre sau banderole, autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care vizează procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, care cuprinde seria şi numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor dezlipite.
27)(5) Exportatorul transmite la autoritatea vamală teritorială, în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene, o copie a declaraţiei vamale de export certificată în acest sens.
28)(6) În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentului care certifică faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene, autoritatea vamală teritorială, după analizarea concordanţei dintre documentele menţionate la alin. (4) şi (5), întocmeşte un punct de vedere cu privire la sumele reprezentând accize care pot fi restituite în urma depunerii unei cereri de restituire pentru produsele exportate. Documentul care cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale se comunică autorităţii fiscale teritoriale care are în competenţă soluţionarea cererii de restituire a accizelor.
29)(7) În aplicarea art. 400 alin. (3) din Codul fiscal, în vederea restituirii accizelor plătite la bugetul de stat, exportatorul depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:
30)a) copia declaraţiei vamale de export prin care se certifică faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene;
31)b) documentele care atestă provenienţa produselor, precum şi documentul care atestă plata accizelor la bugetul de stat pentru produsele respective, în copie;
32)c) procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, prevăzut la alin. (4), în cazul produselor marcate prin banderole sau timbre.
33)(8) Autoritatea fiscală teritorială analizează documentaţia depusă de operatorul economic şi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire.
34)(9) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală.
35)(10) O copie a procesului-verbal prevăzut la alin. (4) însoţeşte timbrele şi banderolele care se expediază pentru distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.
122. (1) În sensul art. 400 alin. (3) din Codul fiscal, pentru produsele accizabile eliberate pentru consum în România care sunt livrate intracomunitar, accizele plătite pot fi restituite dacă livrarea este însoţită de documentul prevăzut la art. 416 din Codul fiscal şi dacă se face dovada că accizele aferente acestora au devenit exigibile şi au fost percepute în statul membru în cauză.
36)(2) În cazul prevăzut la alin. (1), operatorul economic care efectuează livrarea intracomunitară anunţă în scris autoritatea vamală teritorială despre intenţia de a expedia produsele accizabile într-un alt stat membru, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de expediere.
37)(3) Documentul prevăzut la alin. (2) cuprinde următoarele informaţii: cantităţile de produse accizabile care fac obiectul livrării intracomunitare, data eliberării pentru consum a acestora, valoarea accizelor plătite pentru acestea la momentul eliberării pentru consum.
38)(4) În cazul în care produsele accizabile sunt marcate cu timbre sau banderole, autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care vizează procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, ce cuprinde seria şi numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor dezlipite.
39)(5) Operatorul economic prevăzut la alin. (2) transmite la autoritatea vamală teritorială exemplarul 3 al documentului de însoţire certificat potrivit art. 416 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal.
40)(6) În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentului prevăzut la alin. (5), autoritatea vamală teritorială, după analizarea concordanţei dintre acesta şi documentul prevăzut la alin. (4), întocmeşte un punct de vedere cu privire la sumele reprezentând accize care pot fi restituite în urma depunerii unei cereri de restituire pentru produsele livrate intracomunitar. Documentul care cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale se comunică autorităţii fiscale teritoriale care are în competenţă soluţionarea cererii de restituire a accizelor.
41)(7) În aplicarea art. 400 alin. (3) din Codul fiscal, în vederea restituirii accizelor plătite la bugetul de stat, operatorul economic depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:
42)a) copiile exemplarelor 1 şi 3 de pe documentul de însoţire prevăzut la art. 416 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal;
43)b) documentele care atestă provenienţa produselor, precum şi documentul care atestă plata accizelor la bugetul de stat pentru produsele respective, în copie;
44)c) procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, prevăzut la alin. (4), în cazul produselor marcate prin banderole sau timbre;
45)d) documentul emis de autoritatea competentă din statul membru de destinaţie care atestă că accizele au devenit exigibile şi au fost percepute în statul membru în cauză.
46)(8) Autoritatea fiscală teritorială analizează documentaţia depusă de operatorul economic şi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire.
47)(9) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală.
48)(10) O copie a procesului-verbal prevăzut la alin. (4) însoţeşte timbrele şi banderolele care se expediază pentru distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.
123. (1) În sensul art. 400 alin. (4) din Codul fiscal, pentru produsele accizabile reintroduse în antrepozitele fiscale din România, accizele plătite pot fi restituite, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 400 alin. (1)-(3) din Codul fiscal.
49)(2) În cazul prevăzut la alin. (1), operatorul economic anunţă în scris autoritatea vamală teritorială despre intenţia de a reintroduce produsele accizabile în antrepozitul fiscal, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de reintroducere, menţionând cauzele, cantităţile de produse accizabile care fac obiectul reintroducerii în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum a acestora, valoarea accizelor plătite pentru acestea la momentul eliberării pentru consum, precum şi procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor în antrepozitul fiscal.
50)(3) Autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care asistă la reintroducerea produselor accizabile în antrepozitul fiscal şi certifică documentul de recepţie a produselor accizabile reintroduse.
51)(4) În cazul în care produsele accizabile sunt marcate cu timbre sau banderole, autoritatea vamală teritorială desemnează un reprezentant care vizează procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, care cuprinde seria şi numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor dezlipite.
52)(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la data certificării documentului de recepţie a produselor accizabile reintroduse în antrepozitul fiscal, autoritatea vamală teritorială întocmeşte un punct de vedere cu privire la sumele reprezentând accize care pot fi restituite în urma depunerii unei cereri de restituire pentru produsele reintroduse în antrepozitul fiscal. În cazul în care produsele accizabile sunt marcate cu timbre sau banderole, autoritatea vamală teritorială verifică şi concordanţa dintre documentul de recepţie menţionat la alin. (3) şi documentul prevăzut la alin. (4). Documentul care cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale se comunică autorităţii fiscale teritoriale care are în competenţă soluţionarea cererii de restituire a accizelor.
53)(6) În aplicarea art. 400 alin. (4) din Codul fiscal, în vederea restituirii accizelor plătite la bugetul de stat, operatorul economic depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:
54)a) copia documentului de recepţie în antrepozitul fiscal, certificat de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale;
55)b) documentele care atestă provenienţa produselor, precum şi documentul care atestă plata accizelor la bugetul de stat pentru produsele respective, în copie;
56)c) procesul-verbal de dezlipire a marcajelor, prevăzut la alin. (4), în cazul produselor marcate prin banderole sau timbre.
57)(7) Autoritatea fiscală teritorială analizează documentaţia depusă de operatorul economic şi, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire.
58)(8) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală.
59)(9) O copie a procesului-verbal prevăzut la alin. (4) însoţeşte timbrele şi banderolele care se expediază pentru distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.