53. Emiterea autorizaţiei de importator autorizat intră în competenţa comisiei. Importatorul autorizat este persoana prevăzută la art. 336 pct. 13 din Codul fiscal. 54. (1) În vederea obţinerii autorizaţiei prevăzute la art. 387 alin. (1) din Codul fiscal, persoana care intenţionează să fie autorizată în calitate de importator autorizat trebuie să depună o cerere la autoritatea vamală teritorială.
1)(2) Cererea se întocmeşte potrivit modelului din anexa nr. 20 şi este însoţită de documentele menţionate în cuprinsul acesteia.
55. În aplicarea prevederilor art. 388 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, persoana care intenţionează să obţină calitatea de importator autorizat trebuie să depună documentele care sunt menţionate în cuprinsul cererii prevăzute la pct. 54. 56. (1) În aplicarea art. 389 alin. (1) din Codul fiscal, în termen de 15 zile de la data depunerii de către solicitant a documentaţiei complete, autoritatea vamală teritorială transmite cererea prevăzută la pct. 54 alin. (1), însoţită de documentaţia aferentă şi de un referat care cuprinde propunerea de aprobare a cererii, la autoritatea fiscală centrală - direcţia de specialitate care asigură secretariatul comisiei. Din cuprinsul referatului trebuie să rezulte cu claritate faptul că solicitantul îndeplineşte condiţiile de autorizare.
2)(2) După analizarea referatului întocmit de autoritatea vamală teritorială şi a documentelor depuse de solicitant, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 388 din Codul fiscal şi la pct. 55, comisia aprobă cererea de autorizare ca importator autorizat. Autorizaţia de importator autorizat are termen de valabilitate nelimitat.
3)(3) În aplicarea art. 389 alin. (6) din Codul fiscal, autorizaţia de importator autorizat se modifică din oficiu de către comisie, în cazul în care se constată că în cuprinsul acesteia există erori materiale. În acest caz termenul de începere a valabilităţii autorizaţiei modificate de importator autorizat rămâne cel de începere a valabilităţii autorizaţiei emise iniţial.
4)(4) În aplicarea prevederilor art. 389 alin. (7) din Codul fiscal, în situaţia în care intervin modificări faţă de datele înscrise în autorizaţie, importatorii autorizaţi solicită modificarea autorizaţiei la autoritatea fiscală centrală - direcţia de specialitate care asigură secretariatul comisiei prin depunerea unei cereri, cu respectarea următoarelor condiţii:
5)a) dacă se modifică datele de identificare ale importatorului autorizat, cererea trebuie depusă în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării, însoţită de actul adiţional/hotărârea asociaţilor, certificatul de înscriere de menţiuni la oficiul registrului comerţului şi, după caz, cazierele judiciare ale administratorilor şi certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;
6)b) în situaţia în care modificările care intervin se referă la tipul produselor accizabile, cererea trebuie depusă cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea importului.
7)(5) Competenţa de modificare a autorizaţiei revine comisiei. Autorizaţia de importator autorizat modificată conform prevederilor alin. (4) este valabilă de la data emiterii acesteia.
8)(6) În cazul pierderii autorizaţiei de importator autorizat, titularul autorizaţiei anunţă pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
9)(7) În baza documentului care atestă că anunţul referitor la pierdere a fost înaintat spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, autoritatea emitentă a autorizaţiei eliberează, la cerere, un duplicat al acesteia.
57. (1) În aplicarea art. 390 alin (1) din Codul fiscal, dacă în termen de 15 de zile de la depunerea documentaţiei complete potrivit pct. 54, autoritatea vamală teritorială constată că operatorul economic solicitant nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi propus în vederea autorizării de către comisie, aceasta întocmeşte un referat prin care propune respingerea cererii de autorizare, care conţine motivele ce au condus la luarea acestei decizii, pe care îl transmite la autoritatea fiscală centrală - direcţia de specialitate care asigură secretariatul comisiei.
10)(2) După analizarea documentelor depuse de solicitant şi a referatului întocmit de autoritatea vamală teritorială prevăzut la alin. (1), dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 388 din Codul fiscal şi la pct. 55, comisia respinge cererea de autorizare ca importator autorizat.
58. (1) În aplicarea prevederilor art. 391 alin. (1) din Codul fiscal, importatorul autorizat este obligat să garanteze plata accizelor conform prevederilor pct. 8 alin. (22).
11)(2) În aplicarea art. 391 alin. (2) din Codul fiscal, importatorul autorizat are obligaţia să respecte prevederile pct. 56 alin. (4).
12)(3) În aplicarea prevederilor art. 391 alin. (3) din Codul fiscal, importatorul autorizat depune la autoritatea vamală teritorială în raza căreia de competenţă îşi are sediul social o situaţie lunară centralizatoare a importurilor de produse accizabile. Situaţia se întocmeşte potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 19, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, şi se depune în format letric până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă.