Anexa, Titlul V, Capitolul VIII. Contribuția asiguratorie pentru muncă

Secțiunea 1. Contribuabilii care datorează contribuția asiguratorie pentru muncă

30.Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora prevăzute la art. 220¹ lit. a) din Codul fiscal includ și contribuabilii care au calitatea de angajatori, respectiv persoanele fizice și juridice, care nu au sediul, respectiv domiciliul sau reședința în România și care, potrivit legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează în România contribuția asiguratorie pentru muncă pentru salariații lor care sunt supuși legislației de asigurări sociale din România.

Secțiunea 2. Veniturile pentru care se datorează contribuția, cota de contribuție și baza de calcul

31.

(1)Sumele care se includ în câștigul brut realizat din salarii și în veniturile asimilate salariilor, care reprezintă baza lunară de calcul al contribuției asiguratorie pentru muncă, sunt cele prevăzute la art. 220⁴ alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv cele prevăzute în normele metodologice de aplicare a art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, cu excepția veniturilor asupra cărora nu există obligația plății contribuției asiguratorie pentru muncă potrivit prevederilor art. 220⁵ din Codul fiscal.

(2)În categoria sumelor prevăzute la art. 220⁴ alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se includ indemnizațiile persoanelor alese în consiliul de administrație/comitetul director/consiliul superior, comitetul executiv/biroul permanent, comisia de disciplină și altele asemenea prevăzute de lege.

(3)Sumele care depășesc limita prevăzută la art. 220⁴ alin. (1) lit. h)-k) din Codul fiscal reprezintă venit asimilat salariilor și se cuprind în baza de calcul al contribuției asiguratorie pentru muncă, determinată prin cumularea cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii respective.

(4)În înțelesul prevederilor art. 220⁴ alin. (1) lit. h)-k) din Codul fiscal, prin străinătate se înțelege orice alt stat, respectiv orice stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, orice stat cu care România a încheiat un acord bilateral de securitate socială, precum și orice stat care nu face parte din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană.