Secțiunea 1. Taxe speciale
161. În sensul art. 484 din Codul fiscal, se stabilesc următoarele reguli:
1)a) consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, prin proceduri aprobate, vor stabili condiţiile şi sectoarele de activitate în conformitate cu Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective şi modalităţile de consultare şi de obţinere a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor respective. Hotărârile acestora vor fi afişate la sediul autorităţilor administraţiei publice locale şi vor fi publicate, potrivit legii;
2)b) în vederea asigurării resurselor financiare pentru promovarea turistică, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot institui taxe speciale, ca de exemplu: pentru cazarea în structuri de cazare, de agrement sau pentru alte activităţi turistice, stabilite prin hotărâre a consiliului local, în limitele şi în condiţiile legii;
3)c) taxele speciale, instituite potrivit prevederilor art. 484 din Codul fiscal, se fac venit la bugetul local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate. La nivelul municipiului Bucureşti se fac venit la bugetul local al sectoarelor.
Secțiunea 2. Scutiri
162. Pentru acordarea scutirilor prevăzute la art. 485 din Codul fiscal, se au în vedere următoarele:
1)a) prin autorităţi deliberative se înţelege consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2)b) prin reprezentant legal se înţelege părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă de persoana cu handicap potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
163. Scutirile pot fi acordate prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în cursul anului pe baza criteriilor şi procedurilor stabilite de către acestea. La nivelul municipiului Bucureşti, scutirile se adoptă prin hotărârile consiliilor locale ale sectoarelor, pe baza unei proceduri-cadru aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.