164. În sensul aplicării prevederilor art. 486 alin. (3) din Codul fiscal, procedurile vor fi aprobate de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor; în municipiul Bucureşti această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 165. Nivelul taxei pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri deţinute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene, prevăzută la art. 486 alin. (5) din Codul fiscal, se aprobă de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor, în lei/mp sau fracţiune de mp. În municipiul Bucureşti nivelul taxei se aprobă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 166. Taxa prevăzută la pct. 165 se achită integral, anticipat eliberării copiilor heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, şi se face venit la bugetul local administrat de către consiliul local care deţine planurile respective.
Anexa, Titlul IX, Capitolul IX. Alte taxe locale
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 13.01.2016 și actele care l-au modificat.
Ce s-a schimbat la 03.02.2016
Față de forma de la 16.01.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.
TextulAlte taxe localelocale 164. În sensul aplicării prevederilor art. 486 alin. (3) din Codul fiscal, procedurile vor fi aprobate de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor; în municipiul Bucureşti această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 165. Nivelul taxei pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri deţinute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/consiliile judeţene, prevăzută la art. 486 alin. (5) din Codul fiscal, se aprobă de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor, în lei/mp sau fracţiune de mp. În municipiul Bucureşti nivelul taxei se aprobă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 166. Taxa prevăzută la pct. 165 se achită integral, anticipat eliberării copiilor heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, şi se face venit la bugetul local administrat de către consiliul local care deţine planurile respective.
pct. 164În sensul aplicării prevederilor art. 486 alin. (3) din Codul fiscal, procedurile vor fi aprobate de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor; în municipiul București această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. (scos din text)
pct. 165Nivelul taxei pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri deținute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București/consiliile județene, prevăzută la art. 486 alin. (5) din Codul fiscal, se aprobă de consiliile locale interesate pentru anul fiscal următor, în lei/mp sau fracțiune de mp. În municipiul București nivelul taxei se aprobă de Consiliul General al Municipiului București. (scos din text)
pct. 166Taxa prevăzută la pct. 165 se achită integral, anticipat eliberării copiilor heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, și se face venit la bugetul local administrat de către consiliul local care deține planurile respective. (scos din text)
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.