Secțiunea 1. Definirea veniturilor din activităţi independente
6. (1) În aplicarea prevederilor art. 67 din Codul fiscal, se supun impozitului pe veniturile din activităţi independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual şi/sau într-o formă de asociere constituită potrivit dispoziţiilor legale şi care nu dă naştere unei persoane juridice, în vederea desfăşurării de activităţi în scopul obţinerii de venituri.
1)(2) Exercitarea unei activităţi independente, reglementată prin art. 67 din Codul fiscal, presupune desfăşurarea acesteia cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu şi urmărind obţinerea de venituri.
2)(3) O activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 din criteriile prevăzute la art. 7 pct. 3 din Codul fiscal este o activitatea independentă.
3)(4) Activităţile care generează venituri din activităţi independente cuprinse în cadrul art. 67 alin. (1) din Codul fiscal sunt, cu titlu de exemplu:
4)a) activităţi de producţie;
5)b) activităţi de cumpărare efectuate în scopul revânzării;
6)c) organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive şi altele asemenea;
7)d) activităţi al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii printr-un intermediar, cum ar fi: contract de comision, de mandat, de reprezentare, de agenţie, de agent de asigurare şi alte asemenea contracte încheiate în conformitate cu prevederile Codului civil, precum şi a altor acte normative, indiferent de perioada pentru care a fost încheiat contractul;
8)e) vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor cumpărate în scopul revânzării sau produse pentru a fi comercializate;
9)f) activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, şi altele asemenea;
10)g) transport de bunuri şi de persoane;
11)h) activităţi de prestări de servicii.
12)(5) Veniturile reglementate la art. 67 din Codul fiscal obţinute din valorificarea în regim de consignaţie sau prin vânzare directă către agenţi economici şi alte instituţii a bunurilor rezultate în urma unei prelucrări sau procurate în scopul revânzării sunt considerate venituri din activităţi independente. În această situaţie consignatarul/cumpărătorul va solicita documente care atestă provenienţa bunurilor respective, precum şi cele care atestă desfăşurarea unei activităţi independente. Nu se încadrează în aceste prevederi bunurile din patrimoniul personal.
13)(6) Persoanele fizice nerezidente sunt supuse impozitării în România pentru veniturile obţinute din desfăşurarea în România, potrivit legii, a unei activităţi independente în conformitate cu reglementările art. 67 din Codul fiscal, printr-un sediu permanent.
14)(7) În aplicarea art. 67 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice asociate impunerea se face la nivelul fiecărei persoane asociate din cadrul asocierii fără personalitate juridică, potrivit contractului de asociere, inclusiv al societăţii civile profesionale, asupra venitului net distribuit.
15)(8) În sensul art. 67 alin. (2) din Codul fiscal, în categoria venituri din profesii liberale sunt cuprinse, cu titlu de exemplu, veniturile obţinute de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate în condiţiile legii şi a îndeplinirii a cel puţin 4 din criteriile prevăzute la art. 7 pct. 3 din Codul fiscal.
16)(9) Potrivit prevederilor art. 67 din Codul fiscal, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt venituri realizate din valorificarea drepturilor industriale, cum ar fi: invenţii, know-how, mărci înregistrate, francize şi altele asemenea, recunoscute şi protejate prin înscrisuri ale instituţiilor specializate, precum şi a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor. Veniturile de această natură se supun regulilor de determinare pentru veniturile din activităţi independente şi în situaţia în care drepturile respective fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licenţă, franciză şi altele asemenea, precum şi cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă, cum ar fi: remuneraţie directă, remuneraţie secundară, onorariu, redevenţă şi altele asemenea. Veniturile rezultate din cesiunile de drepturi de proprietate intelectuală prevăzute în mod expres în contractul încheiat între părţi reprezintă venituri din drepturi de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse în categoria veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală şi veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumţia de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract.
Secțiunea 2. Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
7. (1) Potrivit prevederilor art. 68 din Codul fiscal, în venitul brut se includ toate veniturile în bani şi în natură, cum ar fi: venituri din vânzarea de produse şi de mărfuri, venituri din prestarea de servicii şi executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii, şi orice alte venituri obţinute din exercitarea activităţii, inclusiv încasările efectuate în avans care se referă la alte exerciţii fiscale, precum şi veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilităţile băneşti aferente afacerii, din alte activităţi adiacente şi altele asemenea. În venitul brut se includ şi veniturile încasate ulterior încetării activităţii independente, pe baza facturilor emise şi neîncasate până la încetarea activităţii. Prin activităţi adiacente se înţelege toate activităţile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.
1)(2) În venitul brut al afacerii se include şi suma reprezentând contravaloarea bunurilor şi drepturilor din patrimoniul afacerii care trec pe parcursul exercitării activităţii în patrimoniul personal al contribuabilului, operaţiune considerată din punct de vedere fiscal o înstrăinare. Evaluarea acestora se face la preţurile practicate pe piaţă sau stabilite prin expertiză tehnică.
În cazul schimbării modalităţii de exercitare a unei activităţi, precum şi al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, în condiţiile continuării activităţii, se include în venitul brut al afacerii care urmează să se transforme/schimbe şi contravaloarea bunurilor şi drepturilor care trec în patrimoniul afacerii în care s-a transformat/schimbat. În cazul bunurilor şi al drepturilor amortizabile care trec în patrimoniul altei afaceri prin schimbarea modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, se aplică următoarele reguli:
2)a) cele cu valoare rămasă de amortizat se înscriu în Registrul-inventar la această valoare, care constituie şi bază de calcul al amortizării;
3)b) cele complet amortizate se înscriu în Registrul-inventar la valoarea stabilită prin expertiză tehnică sau la preţul practicat pe piaţă; pentru acestea nu se calculează amortizare şi valoarea acestora nu constituie cheltuială deductibilă din veniturile noii activităţi.
În cazul bunurilor şi al drepturilor neamortizabile care trec în patrimoniul altei afaceri prin schimbarea modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, acestea se înscriu în Registrul-inventar la valoarea înscrisă în evidenţa contabilă din care provin şi nu constituie cheltuială deductibilă din veniturile noii activităţi. În cazul începerii unei activităţi ca urmare a schimbării modalităţii de exercitare a activităţii şi/sau transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, aporturile aduse în noul patrimoniu nu constituie venit brut.
4)(3) În cazul schimbării modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfăşurată de contribuabil într-o formă de organizare prevăzută de lege.
Venitul net anual/Pierderea anuală se determină prin însumarea venitului net/pierderii înregistrat/înregistrate în toate perioadele fiscale din anul fiscal în care a avut loc schimbarea şi/sau transformarea formei de exercitare a activităţii. Venitul net anual/Pierderea anuală se înscrie în declaraţia privind venitul realizat. Pierderea fiscală înregistrată în anul în care a avut loc schimbarea modalităţii de exercitare a activităţii şi/sau transformarea formei de exercitare a activităţii se reportează şi se compensează potrivit regulilor de reportare prevăzute la art. 118 din Codul fiscal.
5)(4) Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidenţele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 68 alin. (4)-(7) din Codul fiscal.
6)(5) Sunt cheltuieli deductibile, cu titlul de exemplu următoarele:
7)a) cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar şi mărfuri;
8)b) cheltuielile cu lucrările executate şi serviciile prestate de terţi;
9)c) cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii pentru clienţi;
10)d) chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă utilajelor şi altor instalaţii utilizate în desfăşurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere;
11)e) dobânzile aferente creditelor bancare;
12)f) cheltuielile cu comisioanele şi cu alte servicii bancare;
13)g) cheltuielile cu primele de asigurare care privesc active corporale şi/sau necorporale, inclusiv pentru stocurile deţinute, precum şi primele de asigurare efectuate pentru asigurarea de risc profesional;
14)h) cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile (activele) din patrimoniul personal/patrimoniul afacerii, când acestea reprezintă garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;
15)i) cheltuielile poştale şi taxele de telecomunicaţii;
16)j) cheltuielile cu energia şi apa;
17)k) cheltuielile cu transportul de bunuri şi de persoane, altele decât cele prevăzute la art. 68 alin. (5) lit. j) din Codul fiscal;
18)l) cheltuieli de natură salarială;
19)m) cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;
20)n) cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu prevederile art. 28 din Codul fiscal, după caz;
21)o) valoarea rămasă neamortizată a bunurilor şi drepturilor amortizabile înstrăinate, determinată prin deducerea din preţul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării şi limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;
22)p) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria/rata de leasing în cazul leasingului operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile în cazul leasingului financiar, stabilite în conformitate cu reglementările în materie privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;
23)q) cheltuielile pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea contribuabilului şi a salariaţilor acestuia;
24)r) cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea aferente bunurilor imobile care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii;
25)s) cheltuielile ocazionate de participarea la congrese şi alte întruniri cu caracter profesional;
26)t) cheltuielile efectuate pentru salariaţi pe perioada delegării/detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizaţiile plătite acestora, precum şi cheltuielile de transport şi cazare;
27)u) cheltuielile de reclamă şi publicitate reprezintă cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare când reclama şi publicitatea se efectuează prin mijloace proprii. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
28)v) contravaloarea cotei de 10% aplicată la venitul brut din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, datorată biroului de expertiză locală, potrivit legislaţiei privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară;
29)w) alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor.
Sunt cheltuieli deductibile şi cele efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor folosite pentru desfăşurarea afacerilor chiar dacă documentele sunt emise pe numele proprietarului, şi nu pe numele contribuabilului.
30)(6) Limita echivalentului în euro a cheltuielilor deductibile limitat, prevăzută la art. 68 din Codul fiscal, se transformă în lei la cursul mediu comunicat de Banca Naţională a României pentru anul în care s-a efectuat plata.
31)(7) În sensul prevederilor art. 68 alin. (7) lit. k) din Codul fiscal, regulile de deducere, termenii şi expresiile prevăzute, condiţiile în care vehiculele rutiere motorizate, supuse limitării fiscale, se consideră a fi utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii au semnificaţiile prevăzute la pct. 68 din normele metodologice date în aplicarea art. 298 alin. (6) din Codul fiscal din titlul VII "Taxa pe valoarea adăugată".
Dacă vehiculele respective nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii, se limitează la 50% dreptul de deducere a cheltuielilor efectuate conform art. 68 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal legate de aceste vehicule, cu excepţia cheltuielilor privind amortizarea pentru care se aplică regulile privind amortizarea prevăzute la art. 28 titlul II din Codul fiscal, după caz. În cadrul cheltuielilor supuse limitării fiscale se cuprind cheltuielile direct atribuibile fiecărui vehicul, inclusiv cele reprezentând: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecţiile tehnice periodice, rovinieta etc. În vederea acordării deductibilităţii integrale la calculul venitului net anual, justificarea utilizării vehiculelor se efectuează pe baza documentelor justificative şi prin întocmirea foii de parcurs care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometrii parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.
32)(8) În aplicarea prevederilor art. 68 din Codul fiscal, toate bunurile, drepturile şi obligaţiile aferente desfăşurării activităţii se înscriu în Registrul-inventar şi constituie patrimoniul afacerii.
Secțiunea 3. Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit
8. (1) În sensul prevederilor art. 69 din Codul fiscal, pentru contribuabilii care realizează venituri din desfăşurarea activităţilor de producţie, comerţ şi prestări servicii cuprinse în nomenclatorul elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, venitul net se determină pe bază de norme anuale de venit. Pentru determinarea venitului net anual se aplică criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit. La stabilirea normelor anuale de venit de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, respectiv a municipiului Bucureşti vor fi consultate consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
1)(2) În situaţia în care un contribuabil desfăşoară aceeaşi activitate în două sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfăşurare a activităţii.
2)(3) În cazul în care un contribuabil desfăşoară mai multe activităţi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, stabilirea venitului net anual se efectuează prin însumarea nivelului normelor de venit corectate potrivit criteriilor specifice.
3)(4) Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară o activitate independentă ca întreprindere individuală, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit, cu respectarea prevederilor art. 69 din Codul fiscal.
4)(5) În aplicarea art. 69 din Codul fiscal, în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma anuală de venit corespunzătoare fiecărui asociat din cadrul asocierii nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Pentru determinarea venitului net anual al fiecărui membru asociat se aplică criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit.
5)(6) La stabilirea coeficienţilor de corecţie a normelor de venit se vor avea în vedere următoarele criterii:
6)a) vadul comercial şi clientela;
7)b) vârsta contribuabililor;
8)c) timpul afectat desfăşurării activităţii, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (7) şi (8) al prezentei secţiuni;
9)d) gradul de handicap sau de invaliditate a contribuabilului;
10)e) activitatea se desfăşoară într-un spaţiu proprietate a contribuabilului sau închiriat;
11)f) realizarea de lucrări, prestarea de servicii şi obţinerea de produse cu material propriu sau al clientului;
12)g) folosirea de maşini, dispozitive şi scule, acţionate manual sau de forţă motrice;
13)h) caracterul sezonier al unor activităţi;
14)i) durata concediului legal de odihnă;
15)j) desfăşurarea activităţii cu salariaţi;
16)k) contribuţia fiecărui asociat în cazul activităţii desfăşurate în cadrul unei asocieri;
17)l) informaţiile cuprinse în declaraţia informativă depusă în scop de TVA potrivit prevederilor art. 324 din Codul fiscal;
18)m) alte criterii specifice.
Diminuarea normelor de venit ca urmare a îndeplinirii criteriului de vârstă a contribuabilului se operează începând cu anul următor celui în care acesta a împlinit numărul de ani care îi permite reducerea normei. Corectarea normelor de venit pentru contribuabilii care au şi calitatea de salariat sau îşi pierd această calitate se face începând cu luna următoare încheierii/desfacerii contractului individual de muncă.
19)(7) Venitul net din activităţi independente, determinat pe bază de norme anuale de venit, în sensul art. 69 din Codul fiscal se reduce proporţional cu:
20)a) perioada de la începutul anului şi până la momentul autorizării din anul începerii activităţii;
21)b) perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, în situaţia încetării activităţii, la cererea contribuabilului.
22)(8) Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizării sau altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative, normele de venit se reduc proporţional cu perioada nelucrată, la cererea contribuabililor. În situaţia încetării activităţii în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, persoanele fizice autorizate şi asociaţiile fără personalitate juridică sunt obligate să înştiinţeze în scris, în termen de 5 zile, organele fiscale în a căror rază teritorială aceştia îşi desfăşoară activitatea.
23)(9) Pentru contribuabilii impuşi pe bază de norme de venit, care îşi exercită activitatea o parte din an, în situaţiile prevăzute la alin. (7) şi (8) din prezenta secţiune, venitul net aferent perioadei efectiv lucrate se determină prin raportarea normei anuale de venit la 365 de zile, iar rezultatul se înmulţeşte cu numărul zilelor de activitate.
În acest scop organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care va cuprinde date şi informaţii privind:
24)a) situaţia care a generat corectarea normei de venit, cum ar fi: începutul/sfârşitul activităţii, întreruperea temporară, conform alin. (8) din prezenta secţiune şi altele asemenea;
25)b) perioada în care nu s-a desfăşurat activitate;
26)c) documentele justificative depuse de contribuabil;
27)d) recalcularea normei, conform prezentului alineat.
28)(10) Venitul net din activităţi independente desfăşurate de persoana fizică cu handicap grav sau accentuat, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, se reduce proporţional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului. Plăţile anticipate de impozit vor fi calculate pentru venitul net anual redus proporţional cu numărul de zile. Prevederea se aplică atât în cazul contribuabilului încadrat, în cursul perioadei impozabile, în gradul de handicap grav sau accentuat, cât şi în cazul contribuabilului care în cursul perioadei impozabile nu se mai încadrează în gradul de handicap respectiv, potrivit legii.
29)(11) În sensul art. 69 din Codul fiscal, pentru contribuabilul care optează să fie impus pe bază de normă de venit şi care anterior a fost impus în sistem real, având investiţii în curs de amortizare, valoarea amortizării nu diminuează norma de venit. Veniturile realizate din valorificarea investiţiilor respective sau trecerea lor în patrimoniul personal în cursul perioadei de desfăşurare a activităţii sau în caz de încetare a activităţii majorează norma de venit proporţional cu valoarea amortizată în perioada impunerii în sistem real.
În cazul contribuabilului impus pe bază de normă de venit, care pe perioada anterioară a avut impunere în sistem real şi a efectuat investiţii care au fost amortizate integral, veniturile din valorificarea sau trecerea acestora în patrimoniul personal ca urmare a încetării activităţii vor majora norma de venit.
30)(12) În aplicarea prevederilor art. 69 din Codul fiscal, contribuabilii care în cursul anului fiscal îşi completează obiectul de activitate cu o altă activitate care nu este cuprinsă în nomenclator vor fi impuşi în sistem real, pentru veniturile realizate din întreaga activitate, de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilă.
Secțiunea 4. Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală
9. (1) Potrivit prevederilor art. 70 din Codul fiscal, venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se determină ca diferenţă între venitul brut şi comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care, conform legii, au atribuţii de colectare şi de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi, în următoarele situaţii:
1)a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune;
2)b) venituri din exercitarea dreptului de suită;
3)c) venituri reprezentând remuneraţia compensatorie pentru copia privată.
4)(2) În sensul art. 70 din Codul fiscal, venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală cuprinde atât sumele încasate în cursul anului, cât şi reţinerile în contul plăţilor anticipate efectuate cu titlu de impozit.
În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală se includ în venitul brut atât veniturile în bani, cât şi echivalentul în lei al veniturilor în natură. Evaluarea veniturilor în natură se face la preţul pieţei sau la preţul stabilit prin expertiză tehnică, la locul şi la data primirii acestora.
5)(3) În cazul în care determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală se face pe bază de cote forfetare de cheltuieli, nu există obligativitatea înregistrării în evidenţa contabilă a cheltuielilor efectuate în scopul realizării venitului.
Cheltuielile forfetare includ comisioanele şi alte sume care revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri drept plată a serviciilor prestate pentru gestiunea drepturilor de către aceştia din urmă către titularii de drepturi.
Secțiunea 5. Opţiunea de a stabili venitul net anual utilizându-se datele din contabilitate
10. În sensul art. 71 din Codul fiscal, opţiunea de a determina venitul net în sistem real se face astfel:
1)a) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 69 alin. (1) din Codul fiscal, care au desfăşurat activitate în anul precedent şi au fost impuşi pe bază de norme de venit, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea acesteia până la data de 31 ianuarie inclusiv;
2)b) în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 69 alin. (1) din Codul fiscal, care încep activitatea în cursul anului fiscal, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea acesteia în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii.
Secțiunea 6. Reţinerea la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
11. (1) Plătitorii veniturilor prevăzute la art. 72 alin. (1) din Codul fiscal au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira în cursul anului fiscal impozitul reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat de contribuabili. Plata anticipată se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitul brut. Reţinerea impozitului reprezentând plată anticipată se efectuează din veniturile plătite în baza contractului încheiat în formă scrisă între plătitorul de venit şi beneficiarul venitului, contribuabil potrivit titlului IV din Codul fiscal. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cărora le revine obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat, sunt, după caz:
1)a) utilizatorii de opere, invenţii, know-how şi altele asemenea, în situaţia în care titularii de drepturi îşi exercită drepturile de proprietate intelectuală în mod personal, iar relaţia contractuală dintre titularul de drepturi de proprietate intelectuală şi utilizatorul respectiv este directă;
2)b) organismele de gestiune colectivă sau alte entităţi, care, conform dispoziţiilor legale, au atribuţii de gestiune a drepturilor de proprietate intelectuală, a căror gestiune le este încredinţată de către titulari. În această situaţie se încadrează şi producătorii şi agenţii mandataţi de titularii de drepturi, prin intermediul cărora se colectează şi se repartizează drepturile respective.
3)(2) În sensul art. 72 din Codul fiscal, în situaţia în care sumele reprezentând venituri din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală se colectează prin mai multe organisme de gestiune colectivă sau prin alte entităţi asemănătoare, obligaţia calculării şi reţinerii impozitului anticipat revine organismului sau entităţii care efectuează plata către titularul de drepturi de proprietate intelectuală.
4)(3) În cazul contribuabililor ale căror plăţi anticipate sunt calculate în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (1) din Codul fiscal pentru veniturile de această natură realizate în alte condiţii, aceştia au obligaţia să le evidenţieze în contabilitate separat şi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate trimestriale, în conformitate cu art. 121 din Codul fiscal.