(1)Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a)sa stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;
b)sa stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii;
c)sa dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
d)sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e)să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern.
(2)Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii:
a)sa informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;
b)să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
c)sa acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;
d)sa comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii;
e)să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;
f)sa plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi sa retina şi sa vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;
g)sa înfiinţeze registrul general de evidenta a salariaţilor şi sa opereze înregistrările prevăzute de lege;
h)sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i)să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.