Numărul de ore în cadrul programului normal de lucru pentru reprezentanții salariaților destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directă cu conducerea unității.
Art. 225
Pentru un alineat sau o literă, apasă pe numărul lui.
Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 345 din 18.05.2011.
Ce s-a schimbat la 18.05.2011
Față de forma de la 01.03.2003: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.
ArticolulNumărul de ore în cadrul programului normal de lucru pentru reprezentanții salariaților destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directă cu conducerea unității.
alin. (1)Pot fi aleşi ca reprezentanţi ai salariaţilor salariaţii care au împlinit vârsta de 21 de ani şi care au lucrat la angajator cel puţin un an fără întrerupere. (scos din text)
alin. (2)Condiţia vechimii prevăzute la alin. (1) nu este necesară în cazul alegerii reprezentanţilor salariaţilor la angajatorii nou-infiintati. (scos din text)
alin. (3)Numărul de reprezentanţi aleşi ai salariaţilor se stabileşte de comun acord cu angajatorul, în raport cu numărul de salariaţi ai acestuia. (scos din text)
alin. (4)Durata mandatului reprezentanţilor salariaţilor nu poate fi mai mare de 2 ani. (scos din text)
Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.