Sari la conținut
denarArt. 125Codul muncii, forma la 13.07.2026În vigoareIntră

Art. 125

În vigoare Text în vigoare de la 18.05.2011 Ce s-a schimbat Forma la 13.07.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 345 din 18.05.2011.

Formele textului (2)

(1)Munca prestată între orele 22,00—6,00 este considerată muncă de noapte.

(2)Salariatul de noapte reprezintă, după caz:

a)salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;

b)salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.

(3)Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

(4)Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

(5)În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore.

(6)Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

Ce s-a schimbat la 18.05.2011

Față de forma de la 01.03.2003: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Ţinerii care nu au împlinit vârsta Munca prestată între orele 22,00—6,00 este considerată muncă de 18 ani nu pot presta munca de noapte.

alin. (2)Femeile gravide, lauzele şi cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca Salariatul de noapte.noapte reprezintă, după caz:

alin. (2) lit. a)salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;

alin. (2) lit. b)salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.

alin. (3)Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

alin. (4)Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

alin. (5)În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore.

alin. (6)Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

Forma anterioară, de la 01.03.2003

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.