Sari la conținut
denarArt. 80. Termenul de plată a impozituluiCodul fiscal, forma la 25.10.2026În vigoareIntră

Art. 80. Termenul de plată a impozitului

În vigoare Text în vigoare de la 03.01.2016: alin. (2) lit. d) modificată de Legea nr. 358/2015 Ce s-a schimbat Forma la 25.10.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015 și nr. 988 din 31.12.2015.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat și reținut la data efectuării plății acestor venituri, se plătește, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, de către următorii plătitori de venituri din salarii și venituri asimilate salariilor:

a)asociații, fundații sau alte entități fără scop patrimonial, persoane juridice;

b)persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro și au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;

c)persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariați exclusiv;

d)persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale, precum și persoanele fizice care exercită profesii liberale și asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care dețin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Modificată la 03.01.2016 de Legea nr. 358/2015. Ce s-a schimbat

(3)Numărul mediu de salariați și veniturile totale se stabilesc potrivit prevederilor art. 147 alin. (6) și (7).

(4)În cazul instituțiilor publice, plătitori de salarii și de venituri asimilate, sunt aplicabile prevederile alin. (1).

Ce s-a schimbat la 03.01.2016

Față de forma de la 01.01.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (2) lit. d)persoanele fizice autorizate şi și întreprinderile individuale, precum şi și persoanele fizice care exercită profesii liberale şi și asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care dețin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Forma anterioară, de la 01.01.2016

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.