Față de forma de la 01.01.2023: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.
alin. (11)Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale potrivit art. 25 alin. (41), precum și microîntreprinderile care acordă burse elevilor școlarizați în învățământul profesional-dual în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective. (abrogat)
alin. (14)Declarația informativă prevăzută la alin. (13) se depune până la următoarele termene: (abrogat)
alin. (15)Prevederile alin. (11)-(14) se aplică și pentru sponsorizările efectuate, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare, către instituțiile și autoritățile publice, inclusiv organele de specialitate ale administrației publice. În acest caz, deducerea sumelor reprezentând sponsorizări din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în limita prevăzută la alin. (11), se efectuează în baza contractului de sponsorizare, fără a exista obligația înscrierii entităților beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzut la art. 25 alin. (41). (abrogat)
alin. (16)Microîntreprinderile care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad costul de achiziție aferent lor din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în trimestrul în care au fost puse în funcțiune, în limita impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul respectiv. (abrogat)
alin. (17)Sumele care nu sunt scăzute potrivit prevederilor alin. (16) din impozitul datorat pe veniturile microîntreprinderilor se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive. Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. (abrogat)
alin. (18)Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări/ cheltuieli conform alin. (22) și pun în funcțiune aparate de marcat electronice fiscale scad aceste sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în următoarea ordine: (abrogat)
alin. (19)Reducerea de impozit, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, se aplică la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor după scăderea sumelor menționate la alin. (18). (abrogat)
alin. (110)Prin excepție de la prevederile alin. (14) lit. a), pe perioada aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020, declarația informativă prevăzută la alin. (13) se depune până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor. (abrogat)
alin. (21)În cazul în care valoarea stabilită potrivit alin. (11), diminuată cu sumele reportate, după caz, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în limita diferenței astfel calculate pentru întregul an fiscal, pentru activități de sponsorizare, respectiv pentru acordarea de burse, în termen de 6 luni de la data depunerii declarației de impozit aferente trimestrului IV, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. Obligația plății sumei redirecționate din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor revine organului fiscal competent. Redirecționarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru sponsorizarea entităților persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităților de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data plății sumei respective de către organul fiscal, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (41). Procedura, modelul și conținutul formularului de redirecționare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.A.F. (abrogat)
alin. (22)Microîntreprinderile care înregistrează cheltuielile privind bunuri, mijloace financiare și servicii acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte însumează aceste cheltuieli cu sumele acordate potrivit alin. (11) și scad valoarea astfel rezultată în limita prevăzută la alin. (11). În cazul în care valoarea stabilită potrivit alin. (11) și prezentului alineat, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în limita diferenței astfel calculate pentru întregul an fiscal, și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF și alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, în termen de 6 luni de la data depunerii declarației de impozit aferente trimestrului IV, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului se efectuează, potrivit alin. (21), fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. (abrogat)
alin. (24)Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2023 se redirecționează potrivit prevederilor în vigoare până la data de 31 decembrie 2023.
alin. (25)Ultimul an fiscal în care sumele reprezentând sponsorizări/burse și sumele reprezentând achiziția de aparate de marcat electronice fiscale, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este anul fiscal 2023.
alin. (14) lit. a)până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor; (scos din text)
alin. (14) lit. b)până la data de 25 inclusiv a lunii următoare primului trimestru pentru care datorează impozit pe profit, în situațiile prevăzute la art. 52; microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 52, în primul trimestru al anului fiscal, nu au obligația depunerii declarației informative privind beneficiarii sponsorizărilor; (scos din text)
alin. (14) lit. c)până la termenele prevăzute la alin. (3) și (4), după caz. (scos din text)
alin. (18) lit. a)sumele aferente sponsorizărilor efectuate conform alin. (11), alin. (15), cheltuieli efectuate conform alin. (22), precum și sumele reportate, după caz; (scos din text)
alin. (18) lit. b)costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, potrivit alin. (16), și sumele reportate, după caz. (scos din text)