Sari la conținut
denarArt. 48. Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderiiCodul fiscal, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 48. Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 05.01.2017 Forma în vigoare, de la 25.02.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (5)

(1)Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu.

(2)Persoanele juridice române aplică impozitul reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor celui în care îndeplinesc condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 47.

(3)O persoană juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţia prevăzută la art. 47 lit. d) este îndeplinită la data înregistrării în registrul comerţului.

(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), persoana juridică română nou-înfiinţată care, începând cu data înregistrării în registrul comerţului, intenţionează să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (6), nu intră sub incidenţa prezentului titlu.

(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), persoana juridică română nou-înfiinţată care, la data înregistrării în registrul comerţului, are subscris un capital social reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro poate opta să aplice prevederile titlului II. Opţiunea este definitivă, cu condiţia menţinerii valorii capitalului social de la data înregistrării, pentru întreaga perioadă de existenţă a persoanei juridice respective. În cazul în care această condiţie nu este respectată, persoana juridică aplică prevederile prezentului titlu, începând cu anul fiscal următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea reprezentând echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro de la data înregistrării, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 47. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în lei pentru suma de 25.000 euro este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data înregistrării persoanei juridice.

(6)Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu persoanele juridice române care:

a)desfăşoară activităţi în domeniul bancar;

b)desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;

c)desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;

d)desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.