Sari la conținut
denarArt. 428. Reguli generaleCodul fiscal, forma de la 01.01.2016În vigoareIntră

Art. 428. Reguli generale

În vigoare Forma de la 01.01.2016 Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (1)

(1)Produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. c) pot fi utilizate în scutire directă de la plata accizelor potrivit art. 399 alin. (1) lit. b), numai dacă sunt marcate şi colorate conform art. 429.

(2)Livrarea motorinei utilizate drept combustibil pentru motor către operatorii economici beneficiari ai scutirii se face numai după marcarea şi colorarea acesteia.

(3)Sunt/Este interzise/interzisă deţinerea, comercializarea şi/sau utilizarea motorinei marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 429 în alte scopuri decât cele pentru care s-a acordat scutirea directă de la plata accizelor, conform alin. (1).

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.