Sari la conținut
denarArt. 423. Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală și constituire a grupului fiscalCodul fiscal, forma de la 01.01.2024În vigoareIntră

Art. 423. Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală și constituire a grupului fiscal

În vigoare Forma de la 01.01.2024 Ce s-a schimbat Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1269 din 21.12.2020 și nr. 1139 din 15.12.2023.

Formele textului (2) și ce l-a modificat

(1)Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, calculați începând cu primul an al aplicării sistemului de consolidare fiscală și până la desființarea grupului fiscal, iar sistemul este opțional. Opțiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea se depune cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale. Sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se aplică începând cu anul fiscal următor depunerii cererii.

(2)Pentru constituirea grupului fiscal membrii trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a)condiția de deținere prevăzută la art. 422 pct. 1 trebuie să fie îndeplinită pentru o perioadă neîntreruptă de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală prevăzută la alin. (1);

b)sunt contribuabili plătitori de impozit pe profit, conform art. 13 alin. (1) lit. a), b) și e), care aplică același sistem de plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41;

c)au același an fiscal, potrivit art. 16;

d)nu fac parte dintr-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit;

e)nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor;

Modificată la 01.01.2024 de OUG nr. 115/2023. Ce s-a schimbat

f)nu intră sub incidența prevederilor art. 18;

g)nu se află în dizolvare/lichidare, potrivit legii.

(3)Condițiile prevăzute la alin. (2) lit. b)-g) și condiția de deținere prevăzută la art. 422 pct. 1 trebuie îndeplinite pe întreaga perioadă de consolidare fiscală;

(4)abrogat

Abrogat la 01.01.2024 de OUG nr. 115/2023. Ce s-a schimbat

(5)În situația în care se decide menținerea grupului fiscal și continuarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit, după încheierea perioadei de consolidare de 5 ani fiscali, persoana juridică responsabilă reînnoiește opțiunea. Opțiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului, în care se precizează și perioada pentru care grupul decide continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală. Cererea se depune cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală.

(6)Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal, precum și modelul și conținutul cererii comune și a unor formulare se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Ce s-a schimbat la 01.01.2024

Față de forma de la 01.01.2021: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (2) lit. e)nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau nu sunt concomitent plătitori de impozit pe profit și plătitori de impozit specific;microîntreprinderilor;

alin. (4)Prin excepție de la prevederile Titlului III și prin derogare de la prevederile Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pe perioada de consolidare, membrii grupului fiscal care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 47 sau la art. 3 din Legea nr. 170/2016 aplică prevederile prezentului titlu. (abrogat)

Forma anterioară, de la 01.01.2021

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.