Sari la conținut
denarArt. 408. Încheierea deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accizeCodul fiscal, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 408. Încheierea deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 12.02.2023 Forma în vigoare, de la 01.01.2024

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (3)

(1)Fără să contravină prevederilor art. 407, raportul de primire prevăzut la art. 404 alin. (1) lit. c) sau raportul de export prevăzut la art. 405 alin. (1) constituie dovada faptului că deplasarea produselor accizabile s-a încheiat, în conformitate cu art. 401 alin. (7).

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în absenţa unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele prevăzute la art. 404 dovada încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize este:

a)în cazurile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la alin. (2) lit. b) şi la alin. (3), o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru de destinaţie, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să indice că produsele accizabile expediate au ajuns la destinaţia declarată;

b)în cazul prevăzut la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3, o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru pe teritoriul căruia este situat biroul vamal de ieşire, care să ateste faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene.

(3)În sensul alin. (2), un document înaintat de destinatar şi care conţine aceleaşi informaţii ca şi raportul de primire sau de export constituie o dovadă corespunzătoare.

(4)În momentul în care autorităţile competente din statul membru de expediţie au admis dovezile corespunzătoare, acestea închid deplasarea în sistemul informatizat.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.