Sari la conținut
denarArt. 406. Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expedițieCodul fiscal, forma de la 13.02.2023Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 406. Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție

Nu e în vigoare Forma de la 13.02.2023 În vigoare până la 31.12.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 01.01.2024

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015

și încă 2 numere.

: nr. 92 din 28.01.2022 și nr. 97 din 31.01.2022.

Formele textului (5) și ce l-a modificat

(1)Prin excepție de la prevederile art. 402 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiții:

a)produsele să fie însoțite de un document de rezervă care conține aceleași date ca și proiectul de document administrativ electronic prevăzut la art. 402 alin. (2);

Modificată la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

b)să informeze autoritatea competentă a expeditorului înainte de începerea deplasării, prin procedura stabilită prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române.

(2)În cazul în care sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 402 alin. (2).

(3)De îndată ce informațiile cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. (3), acest document înlocuiește documentul de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 402 alin. (4) și (5), precum și cele ale art. 404 și 405 se aplică în mod corespunzător.

Modificat la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

(4)abrogat

Abrogat la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

(5)O copie de pe documentul de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a) se păstrează de expeditor în evidențele sale.

Modificat la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

(6)În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție, expeditorul comunică informațiile prevăzute la art. 402 alin. (10) sau la art. 403 prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. În acest scop, expeditorul în cauză informează autoritatea competentă a expeditorului înaintea modificării destinației sau a divizării deplasării. Prevederile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(7)În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, în cazurile menționate la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 și 5, expeditorul furnizează declarantului o copie a documentului de rezervă menționat la alin. (1) lit. a).

Introdus la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

(8)Declarantul furnizează autorităților competente ale statului membru de export o copie a respectivului document de rezervă, al cărui conținut trebuie să corespundă produselor accizabile declarate în declarația de export, sau codul unic de identificare al documentului de rezervă.

Introdus la 13.02.2023 de OG nr. 4/2022. Ce s-a schimbat

Ce s-a schimbat la 13.02.2023

Față de forma de la 17.03.2022: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1) lit. a)produsele să fie însoțite de un document pe suport hârtie de rezervă care conține aceleași date ca și proiectul de document administrativ electronic prevăzut la art. 402 alin. (2);

alin. (3)De îndată ce informațiile cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu prevederile art. 402 alin. (3), acest document înlocuiește documentul pe suport hârtie de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 402 alin. (4) și (5), precum și cele ale art. 404 și 405 se aplică în mod corespunzător.

alin. (4)Până la momentul validării informațiilor din documentul administrativ electronic, deplasarea este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize, pe baza documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a). (abrogat)

alin. (5)O copie de pe documentul pe suport hârtie de rezervă prevăzut la alin. (1) lit. a) se păstrează de expeditor în evidențele sale.

alin. (7)În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, în cazurile menționate la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 și 5, expeditorul furnizează declarantului o copie a documentului de rezervă menționat la alin. (1) lit. a).

alin. (8)Declarantul furnizează autorităților competente ale statului membru de export o copie a respectivului document de rezervă, al cărui conținut trebuie să corespundă produselor accizabile declarate în declarația de export, sau codul unic de identificare al documentului de rezervă.

Forma anterioară, de la 17.03.2022

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.