Sari la conținut
denarArt. 405. Raportul de exportCodul fiscal, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 405. Raportul de export

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 23.12.2020 Forma în vigoare, de la 13.02.2023

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (3)

(1)În situaţiile prevăzute la art. 401 alin. (2) lit. a) pct. 3 şi la alin. (2) lit. b), după caz, dacă exportul are loc din România, autorităţile competente întocmesc un raport de export, pe baza vizei biroului vamal de ieşire, prevăzută la art. 793 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei, sau de biroul unde se realizează formalităţile prevăzute la art. 337 alin. (5), prin care se atestă faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul României.

(2)Autorităţile competente înaintează raportul de export expeditorului.

(3)În condiţiile în care expeditorul este din alt stat membru, iar biroul vamal de ieşire este din România, autorităţile competente verifică pe cale electronică informaţiile ce rezultă din viza prevăzută la alin. (1). Odată ce aceste date au fost verificate, autorităţile competente din România transmit raportul de export autorităţilor competente din statul membru de expediţie.

(4)Autorităţile competente din statul membru de expediţie înaintează raportul de export expeditorului.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.