Sari la conținut
denarArt. 393. Revocarea autorizaţiei de importator autorizatCodul fiscal, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 393. Revocarea autorizaţiei de importator autorizat

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 23.07.2017 Forma în vigoare, de la 31.03.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (3)

(1)Autorizaţia de importator autorizat poate fi revocată în următoarele situaţii:

a)când titularul acesteia nu respectă una dintre cerinţele prevăzute la art. 391 alin. (1) şi (2);

b)când titularul acesteia înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 30 de zile faţă de termenul legal de plată;

c)în cazul unui importator autorizat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunţat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

d)în cazul unui importator autorizat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunţat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

e)în cazul în care importatorul autorizat doreşte să renunţe la autorizaţie.

(2)În cazul în care importatorul autorizat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte.

(3)Decizia de revocare se comunică importatorului autorizat şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţa acestuia.

(4)Importatorul autorizat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei privind contenciosul administrativ.

(5)Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de importator autorizat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.