(1)Orice destinatar înregistrat are obligația de a îndeplini următoarele cerințe:
a)să garanteze plata accizelor în condițiile prevăzute în normele metodologice, înaintea expedierii de către antrepozitarul autorizat sau a expeditorului înregistrat a produselor accizabile;
b)la încheierea deplasării, să înscrie în evidențe produsele accizabile primite în regim suspensiv de accize;
c)să accepte orice control al autorității competente, pentru a se asigura că produsele au fost efectiv primite;
d)să asigure îndeplinirea pe toată durata de funcționare a condițiilor prevăzute la art. 372;
e)să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare prevăzute în normele metodologice.
f)în cazul în care nu se utilizează opțiunea de livrare directă conform art. 401 alin. (3), să depoziteze produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor accizabile.
Introdusă la 29.03.2024 de OUG nr. 30/2024. Ce s-a schimbat
(2)În situația în care intervin modificări față de datele menționate în autorizație, destinatarul înregistrat are obligația de a depune o notificare la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3)Destinatarul înregistrat nu poate realiza recepția de produse accizabile într-un nou loc dacă acesta nu a fost declarat.