Sari la conținut
denarArt. 372. Condiţii de autorizare ca destinatar înregistratCodul fiscal, forma de la 01.01.2016În vigoareIntră

Art. 372. Condiţii de autorizare ca destinatar înregistrat

În vigoare Forma de la 01.01.2016 Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (1)

(1)Pentru a fi autorizată, persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat trebuie să aibă declarat cel puţin un loc în care urmează să realizeze recepţia de produse accizabile deplasate în regim suspensiv de accize din alte state membre, pentru care trebuie să facă dovada înregistrării punctului de lucru la oficiul registrului comerţului.

(2)În situaţia în care recepţia produselor accizabile se realizează în mai multe locuri, cererea este însoţită de o declaraţie privind locurile în care urmează a se realiza recepţia acestor produse, precum şi de dovada înregistrării acestora la oficiul registrului comerţului.

(3)Cererea care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se respinge.

(4)Autorizaţia de destinatar înregistrat se eliberează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

b)în cazul unei persoane fizice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunţat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

c)în cazul unei persoane juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat, nici persoana însăşi, nici administratorii acestor persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnaţi definitiv sau să nu se fi pronunţat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

d)persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F.;

e)persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat deţine un sistem computerizat de evidenţă a produselor accizabile achiziţionate în regim suspensiv de accize, a produselor livrate şi a stocurilor de astfel de produse.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.