Sari la conținut
denarArt. 360. ComisiaCodul fiscal, forma de la 03.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 360. Comisia

Nu e în vigoare Forma de la 03.01.2016 În vigoare până la 23.07.2017 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 24.07.2017

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015 și nr. 988 din 31.12.2015.

Formele textului (3) și ce l-a modificat

(1)În exercitarea atribuţiilor sale, Comisia poate solicita orice informaţii şi documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, de la A.N.A.F. şi de la alte instituţii ale statului, pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate.

(2)În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau A.N.A.F., aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituţii. Nerespectarea acestei obligaţii atrage măsurile sancţionatoare prevăzute de legislaţia în vigoare.

(3)Comisia poate solicita, după caz, participarea la şedinţe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum şi a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.

(4)Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcţionează în cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, direcţie desemnată prin hotărârea Guvernului de organizare şi funcţionare a ministerului.

(5)În exercitarea atribuţiilor sale, direcţia de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi, respectiv, de la A.N.A.F. orice alte informaţii şi documente pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate.

(6)Competenţele, componenţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei sunt stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Ce s-a schimbat la 03.01.2016

Față de forma de la 01.01.2016: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (6)Competenţele, componenţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei sunt stabilite prin normele metodologice.ordin al ministrului finanţelor publice.

Forma anterioară, de la 01.01.2016

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.