(1)Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligaţia de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent.
(2)Rezultatul fiscal se determină în conformitate cu regulile stabilite în cap. II al prezentului titlu, în următoarele condiţii:
a)numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se iau în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal;
b)numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se iau în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal.
(3)Rezultatul fiscal al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea valorii de piaţă a unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. Pentru cheltuielile alocate sediului permanent de către sediul său principal, documentele justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând regulile preţurilor de transfer.
(4)În situaţia în care, înainte de sfârşitul unui an fiscal, nu se determină dacă activităţile unui nerezident în România vor fi pe o durată suficientă pentru a deveni un sediu permanent, veniturile şi cheltuielile acelui an fiscal vor fi luate în considerare în următorul an fiscal, în situaţia în care durata legală de 6 luni sau termenul prevăzut în convenţia de evitare a dublei impuneri, după caz, sunt depăşite. Din impozitul pe profit datorat de sediul permanent, de la începutul activităţii, se scad, dacă au fost plătite în perioada anterioară înregistrării sediului permanent, potrivit titlului VI, sumele reprezentând impozite cu reţinere la sursă.
(5)În situaţia în care persoana juridică străină îşi desfăşoară activitatea în România printr-un singur sediu permanent, acesta este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin potrivit prezentului titlu.