Sari la conținut
denarArt. 308. Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitareCodul fiscal, forma de la 01.01.2016În vigoareIntră

Art. 308. Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare

În vigoare Forma de la 01.01.2016 Forma în vigoare

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 10.09.2015.

Formele textului (1)

(1)Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.

(2)Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), este:

a)o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

b)o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.