(1)Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri:
a)venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76;
b)venituri din activități independente, definite conform art. 67;
c)venituri din drepturi de proprietate intelectuale, definite conform art. 70;
d)venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125;
e)venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83;
f)venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103;
g)venituri din investiții, definite conform art. 91;
h)venituri din alte surse, definite conform art. 114.
(2)Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60 pct. 1-4.
Modificat la 24.12.2020 de Legea nr. 296/2020. Ce s-a schimbat