Sari la conținut
denarArt. 120Codul fiscal, forma la 25.10.2026AbrogatIntră

Art. 120

Abrogat Text în vigoare de la 01.01.2025: articolul abrogat de OUG nr. 128/2024 Ce s-a schimbat Forma la 25.10.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1125 din 11.11.2024.

Formele textului (5) și ce l-a modificat

Articol abrogat.

Ce s-a schimbat la 01.01.2025

Față de forma de la 01.01.2024: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

ArticolulDeclarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate (abrogat)

alin. (1)Contribuabilii care desfășoară activitate, în cursul anului fiscal, în mod individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică, sunt obligați să depună la organul fiscal competent declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru venitul estimat a se realiza în fiecare an fiscal, indiferent dacă în anul fiscal anterior au înregistrat pierderi, până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an. Fac excepție contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se reține la sursă. (scos din text)

alin. (2)Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligați să depună declarația prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Fac excepție contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursă. (scos din text)

alin. (3)Asociațiile fără personalitate juridică care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligate să depună la organul fiscal competent Declarația privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, pentru venitul estimat a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. (scos din text)

alin. (4)Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum și cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar și care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice completată corespunzător, în termenul prevăzut la alin. (1). (scos din text)

alin. (5)Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și/sau din activități agricole, silvicultură și piscicultură pentru care impozitul se determină în sistem real și care în cursul anului fiscal își încetează activitatea, precum și cei care intră în suspendare temporară a activității, potrivit legislației în materie, au obligația de a depune la organul fiscal competent declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. (scos din text)

alin. (6)Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, au obligația să completeze și să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți și respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori. Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. (scos din text)

alin. (61)Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. (scos din text)

alin. (62)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (61) se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (scos din text)

alin. (7)În situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părți, pentru care determinarea venitului brut se efectuează potrivit prevederilor art. 84 alin. (2) și în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, venitul este recalculat de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Determinarea venitului anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. (scos din text)

alin. (8)Contribuabilii/asociațiile fără personalitate juridică care încep o activitate în luna decembrie depun declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. (scos din text)

alin. (9)Venitul net din activități independente/activități agricole desfășurate de persoana fizică cu handicap grav sau accentuat, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, determinat pe baza normelor de venit sau în sistem real se reduce proporțional cu numărul de zile calendaristice pentru care venitul este scutit de la plata impozitului, de către contribuabil, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice în termen de 30 de zile de la obținerea certificatului care atestă încadrarea în gradul de handicap. Impozitul datorat va fi calculat pentru venitul net anual redus proporțional cu numărul de zile în care beneficiază de scutirea de la plata impozitului. (scos din text)

Forma anterioară, de la 01.01.2024

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.