Sari la conținut
denarArt. 96. Renunțarea la stabilirea creanței fiscaleCodul de procedură fiscală, forma la 08.08.2026În vigoareIntră

Art. 96. Renunțarea la stabilirea creanței fiscale

În vigoare Text neschimbat din forma de la 01.01.2016 Forma la 08.08.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (1)

(1)Organul fiscal renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere ori de câte ori constată încetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice și nu există succesori.

(2)Organul fiscal central renunță la stabilirea creanței fiscale și nu emite decizie de impunere în situația în care creanța fiscală principală este mai mică de 20 de lei. În situația în care decizia are ca obiect mai multe tipuri de creanțe fiscale principale, plafonul se aplică totalului acestor creanțe.

(3)În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autoritățile deliberative pot stabili plafonul creanțelor fiscale la care pot renunța, care nu poate depăși limita maximă prevăzută la alin. (2).

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.