Sari la conținut
denarArt. 7. Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscalCodul de procedură fiscală, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 7. Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscal

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 19.01.2019 Forma în vigoare, de la 01.01.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (6)

(1)În desfăşurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal înştiinţează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfăşurarea procedurii.

(2)Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv şi în limitele stabilite de lege, precum şi să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, în îndeplinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz.

(3)Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte.

(4)Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.