Sari la conținut
denarArt. 316. Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrativeCodul de procedură fiscală, forma la 08.08.2026În vigoareIntră

Art. 316. Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative

În vigoare Text neschimbat din forma de la 01.01.2016 Forma la 08.08.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (1)

(1)Prin acord între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată și în concordanță cu procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenței reciproce prevăzute de prezentul capitol:

a)să fie prezenți în birourile în care autoritățile administrative ale statului membru solicitat își desfășoară activitatea;

b)să fie prezenți la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;

c)să însoțească funcționarii competenți din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.

(2)Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcționarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane și examina registre, în cazul în care legislația în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru.

(3)Funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă care utilizează posibilitățile oferite prin alin. (1) și (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.